Data publicării:
Proteste Piața Victoriei. Duminica în care protestul s-a stins
Protestatarii din Piața Victoriei au renunțat la tema de protest împotriva măririi salariilor bugetarilor. În premieră de la începerea protestelor din piața Victoriei, numărul celor care au manifestat a fost pentru prima oară unul extrem de mic, de până în 100 de participanți.
În această duminică rândurile protestatarilor s-au subțiat considerabil. La ora 21:00, s-a atins numărul maxim de manifestanți în Piața Victoriei, care a fost sub 100 de participanți.
O greșeală care a dus la diminuarea numărului de protestatari a fost și alegerea unei teme greșite: creșterea salariile bugetarilor. O astfel de temă ar fi adus atingere celor peste un milion de salariați de la stat, iar organizatorii au lăsat-o să se stingă.
De asemenea, în lipsa unei teme majore, organizatorii protestelor nu mai pot motiva persoanele să participe. În acestă duminică s-a mers pe o temă deja folosită, cea a Uniunii Europene. Până la lăsarea întunericului mai multe persoane au mers cu un steag al Uniunii Europene și au transmis un mesaj de susținere. Lipsa coregrafiilor, repetarea celei cu susținerea U.E. a dus la o lipsă a motivației pentru cei tentați să participe la manifestații.
Un alt aspect care duce la un număr din ce în ce mai scăzut al persoanelor care vin la proteste este politizarea protestelor. În ultima perioadă s-a vorbit despre crearea unui partid #rezist, care stârnit controverse. Pe de-o parte unii au îmbrățișat ideea, iar alții au respins-o din start, fiind una din temele care i-au făcut să vină în stradă.
De asemenea, televiziunile și publicațiile care sunt împotriva PSD nu au mai acordat o importanță protestelor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News