Data publicării:

Proteste pe Wall Street: Cel puţin 80 de manifestanţi au fost arestaţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
wall-street
wall-street

Aproximativ 80 de manifestanţi care campau de o săptămână într-o piaţă din centrul Wall Street, la New York, pentru a protesta faţă de efectele crizei economice mondiale, au fost arestaţi sâmbătă, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.

"Au avut loc aproximativ 80 de arestări" , a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din New York (NYPD) pentru AFP. Ei sunt acuzaţi de blocarea circulaţiei şi rezistenţă. O persoană a fost inculpată pentru agresiune împotriva unui ofiţer de poliţie şi a unui agent, în timp ce un poliţist a fost rănit.

Principalul site al protestatarilor, www.occupywallst.org, a anunţat că între 80 şi 100 de manifestanţi au fost arestaţi, majoritatea în Union Square din Manhattan.

Prezentându-se pe site ca fiind reprezentanţii "sindicatelor, studenţilor, profesorilor, familiilor şi şomerilor", manifestanţii şi-au început mişcarea la 17 septembrie şi au rivalizat în inventivitate pentru a se face auziţi.

Până în prezent, forţele de poliţie, foarte prezente, au supravegheat manifestanţii cu calm.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel