Data publicării:

Proteste într-o regiune budistă din Rusia, după o numire controversată într-o funcţie de conducere

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Protestele s-au amplificat luni în regiunea budistă rusă Kalmîkia împotriva numirii unui fost lider al rebelilor proruşi din Ucraina la conducerea capitalei regionale, informează AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Dmitri Trapeznikov, care a fost pentru o scurtă perioadă, anul trecut, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) din estul Ucrainei, a fost numit joia trecută primar interimar al oraşului Elista, capitala Kalmîkiei. Sute de oameni care se opun acestei numiri au manifestat duminică în piaţa principală a acestui oraş cu 102.000 de locuitori, a informat agenţia de presă Interfax. Luni, o petiţie online lansată în urmă cu două zile pentru a cere demisia lui a adunat deja peste 2.400 de semnături. 'Dmitri Trapeznikov nu are nimic în comun cu această regiune. Numirea lui în acest post demonstrează o lipsă totală de respect faţă de locuitorii din Elista', susţin autorii petiţiei.

Născut în sudul Rusiei, dar locuitor de multă vreme al oraşului Doneţk, unde a fost la începutul anilor 2000 managerul clubului de fotbal Şahtior Doneţk, Trapeznikov a fost timp de o săptămână 'preşedintele' DNR şi comandantul forţelor sale armate, după lichidarea lui Aleksandr Zaharcenko, în august 2018. În faţa protestelor, guvernatorul Kalmîkiei, Batu Hasikov, a difuzat o înregistrare video pe site-ul său oficial în care îşi exprimă susţinerea pentru această numire, pe care o califică drept 'decizie personală'.

Potrivit lui Hasikov, Trapeznikov 'are o experienţă colosală în reconstrucţia Donbasului', regiune minieră din estul Ucrainei unde forţele ucrainene se confruntă din 2014 cu separatiştii proruşi. 'În opinia mea, ar fi dificil de imaginat o şcoală mai bună pentru un manager anti-criză', a spus el, în condiţiile în care fostul primar al Elistei, căutat de poliţie, este vizat de mai multe anchete, în special pentru abuz de putere.

Primarul este ales de Parlamentul municipal, la propunerea guvernatorului regiunii. Kalmîkia, situată la nord de Caucaz, este singura regiune budistă din Europa şi are o populaţie de circa 300.000 de locuitori. Elista este situat la circa 1.240 de kilometri sud-est de Doneţk. Protestele împotriva autorităţilor sunt rare în Kalmîkia, una dintre regiunile cele mai fidele lui Vladimir Putin, unde el a obţinut 82% din voturi în timpul alegerilor prezidenţiale din 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel