Proteste diaspora, miting. Dosar penal pentru ultraj, distrugere, sustragerea armelor
Proteste diaspora, miting. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) efectuează urmărirea penală într-un dosar de ultraj după ce doi jandarmi au fost bătuți de protestatari violenți.
Proteste diaspora, miting. Dosarul penal a fost deschis pentru infracţiunile de ultraj privind agresiune asupra a doi jandarmi, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu referire la sustragerea unei arme, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
"După efectuarea cercetării la faţa locului, în cauză s-a procedat la efectuarea a numeroase acte de urmărire penală (în principal audieri de persoane şi verificări de imagini) în vederea identificării persoanelor care au participat la săvârşirea faptelor menţionate, activităţi aflate în derulare şi la momentul actual", explică Parchetul.
Conform sursei citate, în trei dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează urmărirea penală cu privire la infracţiunile de ultraj, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, ca urmare a unor sesizări formulate de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
La Poliţia Sectorului 1 sunt înregistrate mai multe cauze privind infracţiunea de distrugere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News