"Sunt proteste peste tot. Chiar și la noi, în orașul unde locuim, Urbana, Maryland, au fost miercuri, 3 iunie. Doar că au fost pașnice. Ce vedeți la televizor sunt din New York, Florida, Philadelphia. Într-adevăr e grav. Nu putem spune că toți negrii sunt răi sau toți albii. Ca peste tot, sunt excepții. Doar că acum a explodat. Am colegi negri care spun că le este frică când aud în jurul lor mașinile de poliție, că nu știu dacă vin după ei sau nu. Așa cum nu putem generaliza că și toți polițiștii sunt criminali. Toți suntem de acord cu protestele, dar nu cu violența și distrugerea.
Astăzi (n.r. - 5 iunie) va fi protest în zona unde lucrez, Rockville, Maryland, și există posibilitatea să se închidă tot, pentru a proteja angajații în cazul în care sunt agresivi.
De regulă, toate protestele sunt anunțate în ziare și ne așteptăm să fie cu multe persoane cel de astăzi.
Zona unde locuiesc e doar de 15000 locuitori, majoritari albi, dar printre noi s-a instalat frica, pentru că nu știi când, cine și unde va ataca. Deocamdată, aici, nu s-a produs niciun jaf, dar cine știe cât va mai ține", a declarat Camelia Bunghiuz pentru DC NEWS.
Moartea lui George Floyd a înfuriat America
Moartea lui George Floyd, un american de culoare din Minneapolis, aflat în custodia poliţiei, a dus la izbucnirea unor proteste violente în Statele Unite.
Raportul final al autopsiei lui George Floyd spune că acesta a murit în urma unui stop cardiopulmonar. Nu se indică clar dacă decesul a fost provocat de gestul poliţistului care i-a ţinut genunchiul pe gât timp de opt minute.
Citește și RĂSTURNARE de SITUAȚIE! De ce a murit George Floyd. Raport FINAL autopsie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Andreea și Cătălin Munteanu, instructorii care au pus țara pe podiumul mondial, la Părinți Prezenți
- Politicienii, afaceriștii și doctorii, la înghesuială cu alți deținuți în penitenciar. Șef Arest Central: Este ca la medic
- 1 Mai înainte de Paști, teroarea românilor. După cozi la mici urmează cozi la spovedanie