Data publicării:

Proteste continuă la Hong Kong în ciuda arestărilor făcute de autorități

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mii de protestatari au manifestat paşnici sâmbătă, în Hong Kong, în ciuda ploii şi arestării unor activişti pentru democraţie, relatează Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

După arestările de vineri, organizatorii protestelor au anunţat că renunţă la manifestaţia de amploare planificată pentru sâmbătă. Poliţia era pregătită să împiedice comemorarea a cinci ani de la decizia Beijingului de a bloca reforemele democratice din Hong Kong, fostă colonie britanică reunită cu China în 1997.

Cu toate acestea, oamenii au ieşit în stradă; mulţi s-au alăturat unui "marş creştin" din districtul Wanchai, cunoscut pentru divertisment, îndreptându-se spre sedii guvernamentale dintr-o zonă rezidenţială. Alţii au mers spre districtul comercial Causeway Bay.

"În Hong Kong avem libertatea religiei. Ne oprim la diferitele puncte de control şi ne rugăm pentru instaurarea dreptăţii în Hong Kong. Dacă ne pun sub acuzare pur şi simplu pentru că ne rugăm, ne încalcă libertatea religioasă", a declarat Sally Yeung, o creştină în vârstă de 27 de ani.

"Dacă ne spun să nu protestăm, e ca şi cum ne-ar spune să nu respirăm", a susţinut Eric, un student în vârstă de 22 de ani. "Simt că e de datoria mea să lupt pentru democraţie. Poate vom câştiga, poate vom pierde. Dar luptăm", a insistat el.

Ultimele proteste din Hong Kong nu au mai avut lideri. Sâmbătă, marşurile au avut loc în diferite locuri, iar manifestanţii au urmat trasee la întâmplare pe străzi, comunicând prin semne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel