Protestatarii din Istanbul nu pleacă. Ce solicitări au
Protestatarii din Istanbul, din Piața Taksim, nu pleacă acasă "în paturile călduroase" așa cum le-a fost sugerat. Ei au rămas în piață unde li s-au alăturat bugetarii din sindicatul KESK, în aplauzele protestatarilor. Bugetarii au promis, joi, că le va fi alături în fiecare seară și în cazul unei intervenții a poliției vor face grevă generală. Sunt 240.000 de sindicaliști.
Premierul, albă
Premierul Recep Tayyip Erdoğan ajunsese la un consens cu reprezentanții protestatarilor în cazul Parcului Gezi, însă cei din urmă spun că premierul nu le-a oferit nimic. Cel puțin așa a declarat purtătorului de cuvânt al Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP, partidul de guvernământ), Huseyin Celik.
Protestatarii, neagră
Protestatarii spun că nu pleacă nicăieri pentru că premierul nu le-a oferit nimic, potrivit unei postări, pe Facebook, a jurnalistului Laurențiu Diaconu-Colintineanu, care se află în Istanbul.
Protestatarii spun că nu e vorba numai despre parc, ci despre interzicerea utilizării de gaze lacrimogene împotriva manifestanților pasnici, anchetarea abuzurilor poliției, demiterea ministrului de interne și a guvernatorului din Istanbul.
Protestele au devenit anti-islamice, protestatarii se opun islamizării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News