Potrivit preşedintelui Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, strategia energetică a României nu prezintă explicit ce se va întâmpla cu Termocentrala Mintia şi dacă grupurile energetice vor funcţiona pe cărbune, ca şi până acum, sau pe gaz.
"Acuzăm lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte viitorul termocentralei. Nu ni se spune concret dacă rămâne să funcţionăm pe cărbune sau pe gaz, cu unul sau cu două grupuri energetice. La Guvern ni se spune că vom funcţiona pe cărbune, în schimb, Ministerul Energiei face demersuri să funcţionăm cu un grup pe gaz", a declarat Iştoc.
Conform acestuia, în strategia energetică a României, elaborată de Ministerul Energiei, nu se regăsesc cele două grupuri energetice pe cărbune de la Termocentrala Mintia, aşa cum au solicitat administraţia companiei şi sindicatele de la Mintia şi cele ale minerilor din Valea Jiului.
"În strategie se spune că grupurile energetice vor fi retrase, cu excepţia grupului 3. Nu se spune dacă acesta va fi pe gaz sau cărbune, dar văzând stocurile de cărbune şi producţia din Valea Jiului, este clar ce se doreşte. Acum cărbunele nu ajunge pentru funcţionarea a două grupuri energetice la Mintia", a arătat liderul sindical.
În jurul orei 9,00, protestatarii au început să iasă în curtea întreprinderii, la acţiune fiind prezenţi angajaţi din schimbul de noapte şi cei care sunt liberi de la serviciu.
Activitatea de producţie a termocentralei nu este afectată, susţine preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.
Energeticienii de la Termocentrala Mintia au mai protestat, în luna august, după ce sindicatele au arătat că deţin informaţii conform cărora producătorul de energie ar urma să funcţioneze cu un singur grup energetic, din cele şase pe care le deţine în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”