Protest spontan la depoul de locomotive din Braşov. Au participat aproximativ 250 de angajaţi
Aproximativ 250 de angajaţi ai societăţii de reparaţii şi revizii locomotive "CFR SCRL Braşov" au participat, miercuri dimineaţa, la un protest spontan, declanşat în urma neaplicării majorării salariale de 15%.
Potrivit liderului de sindicat Eugen Neagu, angajaţii depoului consideră că sunt "discriminaţi" faţă de ceilalţi lucrători din CFR, care vor beneficia de sporul de 15% la salariu, fiind, totodată, singurii din ramură care nu au un Contract Colectiv de Muncă, acesta expirând în 1 august.
Conform lui Neagu, sindicaliştii au transmis solicitările lor atât ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cât şi directorului general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu.
"Avem 730 de locomotive în mentenanţă şi lucrăm 2 oameni/locomotivă. Depinde de domnul director Valentin Dorobanţu cât va dura greva. Dacă va dura, încet-încet locomotivele nu vor mai ieşi din mentenanţă pe căile ferate", a explicat Neagu, avertizând asupra faptului că greva din depouri ar putea afecta, la un moment dat, circulaţia feroviară.
La subsidiara din Braşov a societăţii de reparaţii locomotive, filială a CFR Călători, lucrează aproximativ 300 din totalul de peste 1.700 de angajaţi de la nivelul întregii ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News