Protest la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) organizează joi, începând cu ora 10:00, un miting de protest la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, la care sunt aşteptate să participe 400 de persoane, urmat de un marş spre Guvern.
Printre problemele ridicate de sindicalişti se numără lipsa de personal şi supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi, cumulul de funcţii dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii.
"MTS este imun la orice propunere de corectare a situaţiei salariaţilor şi respinge dialogul constructiv; puţinele întâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă. 70% dintre salariaţi au venituri de 1.300 de lei net, fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii. Funcţiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor - antrenor) sunt încadrate incorect şi neunitar. Marea majoritate a salariilor este aproape de minimul brut pe economie", se menţionează într-un comunicat al SNST.
De asemenea, sindicaliştii subliniază că nu se acordă sporul/gradaţia de vechime, fiind plătiţi la fel şi angajaţii cu 1 an şi cei cu 35 de ani vechime şi există situaţii de inechitate salarială în care noul angajat are salariul mai mare decât cel cu vechime. De asemenea, nu este plătită munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale şi nici munca suplimentară, pontajele nu reflectă situaţia reală, iar MTS refuză să intervină în această problemă.
"Dacă s-ar efectua pontarea corectă, conform Codului muncii, ar fi evidenţiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual", se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News