Data publicării:
Protest la ședința PMB, pe modelul #rezist: Pancarte pentru Barna cu mesajul ”Corupția ucide”
Protest cu pancarte galbene, marca #rezist, la ședința PMB de astăzi, adresat lui Dan Barna, liderul USR.
Moment inedit la ședința de joi a Primăriei generale. Consilierii PSD și cei ai ALDE au ridicat, în timpul debaterii unui proicet, pancarte cu mesajul ”Turnătoria Ucide”, adresat Roxanei Wring, fost consilier general USR. Aceasta și-a dat demisia, după ce CNSAS a cerut instanței să stabilească dacă aceasta a colaborat cu Securitatea comunistă, conform Realitatea Tv.
În momentul în care președintele de ședință a citit proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier genral al Roxanei Wring, consilieriii PSD și ALDE au ridicat pancarte galbene, precum cele folosite de membrii mișcării '#rezist', cu mesajul 'Turnătoria Ucide'. Pe partea cealaltă a pancartei era scris alt mesaj, de data aceasta adresat lui Dan Barna, candidatul USR la prezidențiale: 'Domnu' Barna, corupția UCIDE'.
Momentul nu a fost lipsit de ironiile colegilor: ”Ce pancartă frumoasă”, s-a auzit în sală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News