Data actualizării:
Data publicării:

Protest la OMV. Angajații ies în stradă după ce ar fi primit o ofertă salarială 'rușinoasă'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Angajații OMV Petrom vor protesta în fața sediului companiei, după ce ar fi primit o ofertă salarială 'rușinoasă' din partea șefilor companiei.

Angajații spun că noile salarii nu acoperă nici măcar rata inflației. Mai mult, angajații se plâng că sunt desconsiderați, în condițiile în care compania raportează un profit de 2,5 miliarde de lei în primele 9 luni.

'Printre nemulțumirile salariaților care au determinat aceste proteste se numără oferta jignitoare propusă pentru evoluția viitoare a veniturilor, sub rata inflației, valoarea rușinos de mică a tichetului de masă, scăderea valorii de compensare a biletelor de tratament, periclitând refacerea capacității de muncă a angajaților', conform unui comunicat de presă transmis de companie.

Conform Sindicatul Național Petrom, prin această ofertă OMV Petrom desconsideră aportul salariaților la consolidarea poziției de lider al companiei în industria de profil și la profitul de 2,5 miliarde de lei la nivelul primelor nouă luni din anul 2023.

'(…) pe 6 decembrie 2023, într-o zi specială dedicată bucuriei și generozității de Moș Nicolae, membrii sindicatului nostru se adună în fața sediilor OMV Petrom, în loc să sărbătorească oferind cadouri copiilor, oamenii se simt nevoiți să iasă în stradă pentru a-și face auzită vocea. Într-un spirit al solidarității și al speranței, cerem respectul pentru munca noastră asiduă, corelarea veniturilor cu efortul depus și cu profitul pe care l-am generat. Solicităm angajatorului o creștere salarială adecvată peste rata inflației. Împreună, ca membri ai Sindicatului Național Petrom, ne facem cunoscute doleanțele în speranța că veți conștientiza importanța importanța și tradiția acestor drepturi', a spus Florin Bercea, Președinte Sindicatul Național Petrom.

Sindicatul anunță că aceste proteste au loc în contextul îngrijorărilor generale accentuate de impactul economic al inflației și de criza costului vieții, iar contextul geopolitic actual aduce cu sine un sentiment de nesiguranță. Datele economice recente, printre care și inflația, arată o imagine agravată a puterii de cumpărare a lucrătorilor, evidențiind astfel importanța demersurilor de negociere.

'Membrii de sindicat vor să se asigure că fac tot ce le stă în putință pentru ca OMV Petrom să demonstreze că îi pasă, că își respectă angajații și că dorește să evite ca aceștia să fie privați de protecția unui Contract Colectiv de Muncă care expiră la data de 31.12.2023', conform sursei citate..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel