Data publicării:

Protest în Educație, de la bucătăreasă la profesor. Nouă cerințe pentru a evita greva

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Membrii Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" vor purta începând de marți, 26 februarie a.c., banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă față de situația actuală din învățământ.

 „Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei țări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane – este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluțiile pentru creșterea calității, subminează prin toate mijloacele sistemul educațional. În condițiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învățământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa – care are salariul mai mic decât un muncitor calificat – și până la profesorul – care a ajuns să fie înjunghiat pentru că și-a permis să lase un copil repetent, cu toții simțim starea de nesiguranță, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăți românești", a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET".

Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" se numără:

  1.  elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
  2. majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare respectarea parteneriatului social;
  3. asigurarea personalului didactic de predare calificat;
  4. plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
  5. calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
  6. stoparea violenței în unitățile de învățământ;
  7. asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
  8. instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
  9. angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel