Protest în Capitală, pentru păstrarea denumirii „rom“
Aproximativ 100 de reprezentanţi ai unor ONG-uri care militează pentru drepturile omului în general şi pentru drepturile romilor în special participă, marţi, la un marş în centrul Capitalei, nemulţumiţi de intenţia de schimbare a denumirii "rom" cu cea de "ţigan".
Protestul este organizat de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială (CEDS), Romani CRISS, Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR), Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate (SASTIPEN), Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială (ADIS) şi Asociaţia Culturala Amphitheatrrom, transmite Mediafax.
Protestatarii, care au adus de acasă mături de nuiele şi linguri de lemn şi care afişează pancarte cu diferite mesaje pentru susţinerea propriei cauze, s-au adunat în Piaţa Victoriei, la ora 11.00.
"Nu suntem de acord cu schimbarea denumirii de «rom» cu cea de «ţigan». Istoria ne-a arătat că ţiganii erau denumiţi etnici romi care erau robi, iar noi nu am dori ca această conotaţie să revină în discuţiile legate de etnia noastră", a declarat Nicolae Gheorghe, voluntar la mai multe organizaţii care promovează drepturile romilor.
Cei prezenţi au scandat mesajul "Suntem romi atât în engleză cât şi în limba romani".
Doi dintre liderii organizaţiilor participante, însoţiţi de jandarmi, au mers la Guvern unde au depus un memoriu adresat premierului Emil Boc, solicitându-i acestuia să respingă propunerea legislativă a deputatului PDL Silviu Prgoană de schimbare a denumirii «rom» cu cea de «ţigan».
După protestul din Piaţa Victoriei, reprezentanţii ONG-urilor au pornit în marş spre Muzeul Holocaustului urmând să facă o oprire scurtă în faţa sediului Academiei Române de pe Calea Victoriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News