Data publicării:
Protest împotriva grațierii în Piața Victoriei. Update: Marș spre Parlament
Un nou protest a pornit duminică în Piața Victoriei.
UPDATE ora 22,30: Protestul s-a încheiat în faţa Palatului Parlamentului, unde manifestanţii au scandat împotriva Guvernului şi a majorităţii parlamentare.
UPDATE ora 21,00: Protestatarii care au plecat în marş din Piaţa Victoriei au ajuns în faţa Palatului Parlamentului, unde scandează lozinci împotriva majorităţii parlamentare.
UPDATE ora 20,00: Aproximativ 600 de persoane au plecat din Piața Victoriei spre Parlament, scandând lozinci împotriva guvernului, a PSD și a grațierii. "În democrație, corupții stau la pușcărie", "DNA să vină să vă ia", "Jos PSD și Demisia" sunt scandările manifestanților care se deplasează spre Parlament.
UPDATE ora 19,00: Circa 400 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, până la acestă oră, la protest.
Mulţi dintre ei poartă drapelul României, se mai pot vedea steaguri ale UE sau SUA, unii suflă în fluiere sau bat la tobă.
Un bărbat a venit cu o furcă pe care a afişat mesajul "Ne daţi de furcă", alţii au venit la protest cu trotinete sau biciclete.
Pe pancarte scrie: "Corupţilor, furaţi liniştiţi. CCR veghează pentru voi", "Afara penalii din politică şi demnităţi publice", "PSD, ciuma roşie", "Noi ca furnicile, voi ca şobolanii", "Nu tolerăm corupţia" sau "Demisia". Se strigă "Hoţii!", "Justiţie, nu corupţie!", "România cere fără graţiere!" şi "Demisia!".
Protestatarii vin din toată țara, cu autocarele, în Capitală, pentru a participa la manifestația care va avea loc în această seară. Mai multe autocare au ajuns deja în Piața Victoriei.
Mii se persoane și-au anunțat participarea.
Organizatorii evenimentului au anunțat că vor pleca, în marș, la orele 19:00, din Piaţă Victoriei spre Parlament.
Manifestanții vor demisia guvernului Grindeanu, dar și pe cele ale Președintelui PSD Liviu Dragnea și a Președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News