Data publicării:

Protest împotriva folosirii animalelor în circuri

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Câteva zeci de tineri au ieşit vineri seară în stradă pentru a protesta împotriva folosirii animalelor în circuri, dar şi pentru a iniţia o campanie de strângere de semnături prin care vor să ceară primarului municipiului Cluj-Napoca să interzică spectacolele de circ în municipiu. 

Tinerii s-au adunat în centrul oraşului, cu pancarte pe care au postat fotografii cu animale torturate şi cu lumânări în mâini. Ei au cerut ca animalele să nu mai fie exploatate în acest fel şi au enumerat câteva dintre practicile de dresare folosite în circuri. 

'Scopul acestei manifestări este de a atrage atenţia asupra felului în care sunt tratate, mai exact exploatate, animalele sălbatice în circuri dar şi cele de companie, de la felul în care sunt luate din habitatul lor natural, până la dresarea, chinuirea şi torturarea lor pentru a fi compliante la tehnicile de divertisment pe care sunt obligate să le realizeze', a spus Lorena Cozneac, care este de profesie psihoterapeut şi organizator al evenimentului. 

Aceasta amintit că multe ţări din lume au renunţat la organizarea de spectacole de circ cu animale şi a precizat că acesta nu este nici un mod civilizat de a-i educa pe copii, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel