Data publicării:
Protest în Germania, la o mină de cărbuni. Greta Thunberg, luată pe sus de poliție
Un protest major a avut oc în Germania, împotriva extinderii unei mine pe cărbune. La acest protest a participat și deja cunoscuta activistă Greta Thunberg care a fost luată pe sus de poliție, conform unor imagini publicate de Bild.
Activişti care se opun extinderii unei mine de cărbune în vestul Germaniei au acuzat duminică poliţia că a reprimat cu "violenţă" manifestaţia lor din ziua precedentă, care a degenerat în ciocniri soldate cu zeci de răniţi, atât poliţişti cât şi protestatari, transmite France Presse.
Aproximativ 15.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei germane - 35.000 potrivit organizatorilor -, printre care şi activista suedeză Greta Thunberg, au protestat împotriva extinderii unei mine de lignit în aer liber, care duce la distrugerea cătunului Lutzerath, în bazinul Rinului, între Dusseldorf şi Koln, susţinându-i pe activiştii care au ocupat locul şi pe care poliţia s-a angajat să îi îndepărteze încă de miercuri.
O purtătoare de cuvânt a organizatorilor protestului, Indigo Drau, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că poliţia a recurs la "violenţă pură", afirmând că ofiţerii i-au bătut pe activişti "fără reţinere", lovindu-i în special în cap.
În imaginile publicate de Bild, se vede cum Greta Thunberg a fost "ridicată" de polițiștii germani și mutată din zona protestului.
Protest în Germania. Zeci de activiști au fost răniți
Iniţiativa Lutzerath lebt! (Lutzerath trăieşte!) a comunicat sâmbătă că zeci de activişti au fost răniţi, unii grav. Aproximativ 20 dintre ei au fost spitalizaţi, potrivit unei asistente medicale a grupului de activişti, Birte Schramm.
Duminică, poliţia a anunţat că aproximativ 70 dintre ofiţerii săi au fost răniţi sâmbătă şi că au fost lansate proceduri judiciare împotriva a aproximativ 150 de persoane.
Situaţia la faţa locului a revenit "foarte calmă" duminică, a mai precizat poliţia.
Operaţiunea de evacuare din Lutzerath este delicată din punct de vedere politic pentru coaliţia social-democratului Olaf Scholz, care guvernează alături de ecologişti, acuzaţi de activişti că şi-au trădat angajamentele, comentează AFP.
Guvernul consideră că extinderea minei exploatate de gigantul energetic RWE este necesară pentru securitatea energetică a Germaniei, pentru a compensa întreruperea aprovizionării cu gaz rusesc, un motiv imperios pe care opozanţii îl contestă în numele luptei împotriva combustibililor fosili, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News