Data publicării:
PROTEST 9 AUGUST. LIVE din Piața Victoriei / video - UPDATE
Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat. La eveniment au participat câteva zeci de persoane.
Știrea inițială:
La doi ani de la protestul de amploare din 10 august 2018, românii sunt chemaţi din nou în stradă. Și pentru că și atunci protestele s-au desfășurat pe mai multe zile, și în prezent oamenii sunt chemați în Piața Victoriei să protesteze și duminică, 9 august. Dar marele protest va fi luni, 10 august 2020.
Redăm integral comunicatul organizatorilor:
”Au trecut doi ani de la represaliile violente ale regimului PSD asupra manifestării paşnice din Piaţa Victoriei, pe #10august 2018. Doi ani în care nu s-a făcut NIMIC pentru a şterge pata de ruşine de pe obrazul democraţiei, lovitura dată libertăţii de exprimare. Doi ani în care sistemul judiciar din România a tergiversat înaintarea dosarului fie cu scenarii absurde de ”lovitură de stat”, fie cu schimbări de competenţă şi clasări oneroase care disculpă căpeteniile cu responsabilităţi directe şi indirecte asupra operaţiunii de forţă.
În România, sute de mii de oameni au ieşit în stradă începând cu 2017 ca să apere justiţia şi statul de drept de o putere discreţionară hotărâtă să îşi protejeze corupţii şi interesele de clan mafiot. Români de pretutindeni s-au mobilizat să apere democraţia adunându-se pe 10 august în Piaţa Victoriei. Protestul lor paşnic a fost înăbuşit cu o violenţă şi amplitudine total nejustificate, fără ca forţele de ordine să intervină vreo clipă pentru neutralizarea şi izolarea agitatorilor. Nu ştim nici astăzi cine a fost în spatele planului de intervenţie în forţă, ce decizii politice şi tactice au condus la brutalitatea care a afectat mii de oameni, dintre care aproape 800 au depus plângeri penale.
Tergiversarea şi bâlbâielile sistemului judiciar sunt inacceptabile!
Vino pe 9 august 2020 începând cu ora 19:30 în Piaţa Victoriei şi SPUNE CE SIMŢI!
Spune ce simţi acum, după 2 ani! Aminteşte-ţi ce ai simţit atunci!
Trăim o criză sanitară majoră în care trebuie să avem grijă de noi şi de ceilalţi. Societatea are nevoie de responsabilitate din partea politicienilor şi sistemului de justiţie dar şi din partea fiecărui cetăţean. De aceea, trebuie să sancţionăm încercările de muşamalizare a evenimentelor din august 2018 fiind totodată şi responsabili din punct de vedere al riscului epidemiologic.
Ne vedem duminică, 9 august, de la ora 19:30 în Piaţa Victoriei pentru că acolo trebuie să spunem ce simţim, trebuie să arătăm ce cerem!
Vom crea o zonă specială în alveola centrală a Pieţei Victoriei, un spaţiu al libertăţii de exprimare unde fiecare participant va putea veni şi scrie pe asfalt ceea ce a simţit atunci, îşi va putea lăsa numele scris acolo unde atât de mulţi dintre noi am fost agresaţi atât de nedrept.
Accesul în alveola centrală se va face pe fluxuri distincte de intrare şi ieşire, vom purta mască, vom păstra distanţarea, nu va exista aglomeraţie. Măşti şi cretă vor fi oferite gratuit participanţilor la punctul de acces, fiecare participant urmând să petreacă un timp scurt în alveolă pentru a-şi scrie mesajul după care va ieşi pe la punctul de ieşire pentru a permite celorlalţi să se exprime.
Putem fi mulţi, putem fi împreună şi siguri în exprimarea revoltei noastre!”
Evenimentul este organizat de:
#ActivAG Piteşti, Aradul Civic, Braşovul Civic, Corupţia Ucide, Evoluţie în Instituţie, Freedom House România, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Oradea Civica 2017, Reset, Rezistenţa, Rezist Milano, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela anticorupţie Cluj, vedem Just Voci pentru Democraţie, Voluntari în Europa, cu sprijinul lui Sandu Matei.
În momentul transmiterii acestei știri, ora 19.25, câteva zeci de persoane se aflau în Piața Victoriei. Oamenii au măști chirurgicale de protecție, iar peste ele au pus o banderolă cu tricolorul pe care scrie: 10 august
Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunțat recent că a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile împotriva șefilor Jandarmeriei din Dosarul 10 august, potrivit unui comunicat.
Decizia de redeschidere a urmăririi penale a șefilor Jandarmeriei are loc după ce zeci de grupări civice au depus o plângere la procurorul general față de soluția dată de DIICOT, de clasare a dosarului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la reluarea cercetării penale împotriva șefilor Jandarmeriei în Dosarul 10 august, că este important ca ”adevăraţii vinovaţi” să fie traşi la răspundere, adăugând însă că este ”destul de rău că durează atât de mult”.
VEZI ȘI: EXCLUSIV PROTEST 9 AUGUST. Oamenii, chemați ACUM în stradă la protestul diasporei din 10 august 2020
Organizația Corupția Ucide transmite live din Piața Victoriei:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News