Data publicării:

Protest 10 august 2019. Mircea Diaconu: M-a marcat. Este cumplit! Îmi pare rău că trebuie să spun asta

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Într-un intervi pentru DCNews, Mircea Diaconu a vorbit despre protestul care are loc astăzi, în Piața Victoriei, dar și despre efectul acestuia.

"Sper să nu fie violențe. Să-şi manifeste ce vor ei acolo. Eu nu pot să înţeleg, în continuare, nişte lucruri: că sunt nişte legi în România. Cât de cât s-au apropiat puţin. Sunt nişte autori ai protestului, despre asta e vorba. Nu există lucru fără organizare, asumare. Despre asta a fost vorba, în toată perioada de dinainte. Văd că acum se intră oarceum în subiect. I-am auzit că au şi nişte revendicări, ieri, dacă nu mă înşel, la televizor, ceea ce iar m-ar bucura enorm. Că nu poţi protesta în sine, ci pentru ceva. Nu cu pietre din asfalt în capul nimănui, nu cu dat foc la nimic. Nu aşa! Potestul este cu gura, cu opinia, cu ideea. Nu cu parul! Este vorba de proporţionalitatea reacţiei din partea cealaltă. Pe de altă parte, situaţia este extrem de aiurea, după părerea mea, acum. E ca un fel de timorare a părţilor, habar nu am. Cert este că sunt curios ce se va întâmpla astăzi", a declarat Mircea Diaconu pentru DCNews.

Certuri între grupurile de protestatari

"Este natural, până la urmă. Şi mai e ceva care iarăşi contravine legii, ce să mai... Este foarte clară chestia asta, dincolo nu e aşa. Spaţiul ăsta din faţa clădirii Guvernului ar trebui să aibă altă destinaţie, totuşi. Adică există spaţii pe care poţi să le dedici exact acestui protest. Nu trebuie să îl faci la poarta omului, că ajunge peste tot. Nu trebuie să fii chiar în poarta lui, creând un fel de spaţiu de risc de altă natură. Este aiurea! Şi lucrurile astea nu se tranşează, din păcate! Trebuie tranşate de un Guvern, oricare ar fi el, care trebuie să administreze. E o lege, să respecte legile! Asta e treaba unui Guvern", a mai spus Mircea Diaconu.

"M-a marcat! Este cumplit!"

Protestatarul Sandu Matei l-a atacat pe organizatorul protestului de astăzi, Tommy Tomescu, după ce acesta ar fi zis că grupurile #Rezist și #Insist nu ar avea acces la ieșirea în stradă.

"Eu nu fac eforturi să ţin minte astfel de personaje. Apar şi dispar. Pur şi simplu nu inspiră nicio greutate importantă ca să mă concentrez să îi ţin minte, jur. Ştiu o poveste cu Onasis, care m-a marcat. Pe patul de moarte, Onasis i-a spus cuiva: "Uite am un carneţel aici şi ori de câte ori am cunoscut un om mi-am notat dacă să îi mai acord vreun minut în viaţa mea. Deci, eu nu acord minute din viaţa mea unor persoane de acest gen, unor certuri de tipul ăsta. Treaba lor. E undeva într-un colţ faţă de imensele probleme pe care le are ţara noastră şi de care nu se ocupă nimeni. Depopularea, disoluţia naţiunii romane este prezentă, activă, accelerată. Este cumplit. Şi eu să-l ţin minte pe domnul Matei? Nu. Am alte spaime, alte griji", a declarat Diaconu.

Efectul protestului din 10 august 2019


"Cred că este un reflex pur şi simplu al unei zone care s-a creat aşa un fel de ceva ce nu e nici politic, nici societate civilă, ci nişte profesionişti ai protestului. Îmi pare rău că trebuie să spun treaba asta, că i-am văzut pe câţiva dintre ei. Sunt nişte domni jos pălăria, nişte cetăţeni ai României care au treaba asta, ocupaţia asta şi mă tem că au găsit soluţia să se finanţeze într-un fel sau altul. De unde dai din buzunar atât să faci toate steagurile alea? Greu de crezut! Un fel de profesionişti ai protestului. Lucrul acesta nu duce nicăieri, este doar un zgomot şi atâta tot, atâta timp cât nu se organizează în jurul unor idei nişte oameni şi intră în sistemul democratic de participare la alegeri, în circuitul firesc al unei societăţi. Este o construcţie care a profitat de slăbiciunea administraţiei din România şi s-a creat aşa că un fel de excrescență, este ceva contra naturii. Asta este părerea mea", a mai spus Mircea Diaconu pentru DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel