Data publicării:

Protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie. Viorica Dăncilă anunță o Ordonanță de Urgență

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Guvernul discută, miercuri, în primă lectură, o serie de măsuri în regim de urgenţă privind asigurarea protejării drepturilor cetăţenilor, atât a celor români din Marea Britanie, cât şi a celor britanici din România, indiferent de deznodământul procesului Brexit, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform prin ministrului Viorica Dăncilă  "Protejarea drepturilor cetăţenilor a reprezentat o prioritate a Guvernului pe întreaga durată a procesului Brexit. În negocierile purtate am dorit să ne asigurăm că drepturile cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie vor fi pe deplin respectate. Am primit, deja, asigurări în acest sens din partea Guvernului britanic şi în continuare acordăm o atenţie deosebită modului de implementare a acestor angajamente. Vom discuta astăzi, în primă lectură, o serie de măsuri în regim de urgenţă pentru a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetăţenii britanici în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie, în special dreptul de a locui, de a munci sau de a studia în România. Sunt măsuri ce vizează dreptul de şedere, accesul la piaţa muncii, la educaţie, recunoaşterea calificărilor profesionale, drepturi de securitate socială, decontarea serviciilor medicale", a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că prevederile proiectului de act normativ se referă strict la scenariul în care "Marea Britanie se retrage din Uniunea Europeană fără acord".

"Aceste drepturi sunt garantate, respectând principiul reciprocităţii faţă de tratamentul aplicabil cetăţenilor români de către Marea Britanie. Guvernul Marii Britanii a început deja procesul de înregistrări, care va permite cetăţenilor români din Marea Britanie să continue să beneficieze de drepturile dobândite, indiferent de deznodământul procesului Brexit prin obţinerea unui nou statut. Ordonanţa de urgenţă pe care o discutăm astăzi reglementează situaţia cetăţenilor români care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul Marii Britanii pe perioada în care aceasta era stat membru al Uniunii Europene. În acest fel, actul normativ va asigura protejarea celor mai vulnerabili dintre cetăţenii români, persoanele care urmează un tratament medical la data retragerii. Aceştia vor beneficia în continuare de acoperirea asigurării medicale pe o perioadă suficientă finalizării tratamentului în curs. În mod similar, cetăţenii britanici din România vor putea beneficia de acoperirea tratamentelor medicale aflate în desfăşurare la data retragerii", a explicat Dăncilă.

Dispoziții speciale



Ea a adăugat că ordonanţa include, de asemenea, "dispoziţii speciale privind cetăţenii români care, la data retragerii, au beneficiat de un drept de şedere în Regatul Unit şi care iau decizia de a se întoarce în România".

"Astfel este reglementat accesul acestora la diferite categorii de prestaţii sociale, precum şi recunoaşterea, în România, a studiilor, calificărilor profesionale şi exercitarea profesiilor reglementate... realizate în Regatul Unit. Prin aceste măsuri ne respectăm angajamentele publice şi internaţionale pentru asigurarea protejării drepturilor cetăţenilor, atât a celor români din Marea Britanie, cât şi a celor britanici din România, indiferent de deznodământul procesului Brexit", a mai spus premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel