Data la care Legea pensiilor va fi dezbătută în Camera Deputaţilor
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Facebook, Camera Deputaţilor
Foto: Facebook, Camera Deputaţilor
Proiectul legii pensiilor va intra în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor luni, 20 noiembrie, potrivit unei decizii a Biroului permanent al forului legislativ. 

Potrivit unei solicitări adresate Camerei Deputaţilor de către Comisia pentru muncă, deputaţii comisiei se vor reuni în şedinţă luni, 20 noiembrie, de la ora 10,00. Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este data de 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. S-au înregistrat 85 de voturi 'pentru', şase voturi 'împotrivă' şi 19 abţineri. Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel