Data publicării:

Proiectul Carte în sate, sprijinit de scriitoarea Anița Vulcan Grigoriu - VIDEO

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Scriitoarea Anița Vulcan Grigoriu a vorbit despre noul său roman, „Fata cu aluniță”.

Prezentă în emisiunea De Ce Citim, scriitoarea Anița Vulcan Grigoriu a vorbit despre noul său roman, „Fata cu aluniță”, care va fi lansat pe 5 iulie, la Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu o expoziție de tablouri proprii care vor fi vândute cu scopul de a-i sprijinii pe copiii din mediul rural să aibă acces la cărți.

„Evenimentul de lansare va fi însoțit de o expoziție de pictură. Vor fi 20 de tablouri, o expoziție capsulă. 20 de tablouri numerotate de la 1 la 20, pictură pe pânză, în ulei. Am făcut acest proiect din dorința de a întoarce zonei în care m-am născut din darurile care mi-au fost date. Va fi o licitație cu vânzare pe pagina mea de Facebook, unde vor fi vândute 15 din cele 20 de tablouri, iar banii obținuți din vânzări vor fi donați în exclusivitate Asociației Eu, tu și ei, proiectului „Carte în sate” , care ajută copiii din zonele vulnerabile, copiii din sate, din mediul rural. Odată ce am devenit mamă, copiii au devenit prioritatea mea.” a povestit scriitoarea.

Despre Anița Vulcan Grigoriu

Anița Vulcan Grigoriu lucrează printre cărți și manuscrise, la Muzeul Național al Literaturii Române. S-a născut la data de 1 decembrie 1983, în localitatea Prahuda, județul Vrancea.

Este absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, iar din 2014 este doctor în Științele Comunicării la Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.

A fost jurnalist de televiziune, apoi a urmat o carieră universitară, timp de 10 ani.

A debutat cu volumul de proză scurtă Omul-poveste (Editura Ars Docendi, 2016). Pictura reprezintă pentru ea o altă formă de exprimare.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel