Data actualizării:
Data publicării:

Proiecte primăria Sector 5. Daniel Florea: Sunt foarte supărat pe opoziție. Alegătorii le vor da cu TIFLA

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp
Daniel Florea
Daniel Florea

Primarul sectorului 5, Daniel Florea este supărat pe opoziția USR și PNL care blochează un proiect important pentru bucureșteni. Florea spune că dacă PNL va continua să dea cu bâta, alegătorii "le vor da cu tifla". 

Daniel Florea și-ar dori ca spațiile verzi să fie date de Primăria Generală către primăria pe care o conduce pentru a le putea amenaja. Primarul sectorului 5 spune că proiectul de lege nu poate trece în Consiliul General din cauza opoziției PNL și USR. Florea și-a exprimat dorința ca alegătorii să penalizeze un astfel de comportament al celor două partide care nu este în interesul cetățenilor.

"Sunt supărat pe cei din opoziție, pe cei de la PNL și de la USR. Absolut toate spațiile verzi din sector, de pe acele alveole de pe mijlocul drumului, din jurul Marriott-ului, din jurul Palatului Parlamentului, sunt la Primăria Capitalei. Am cerut să fie trecute în administrarea noastră. Au fost băgate de patru ori în Consiliul General și de fiecare dată numai coaliția PSD-ALDE a votat pentru. PNL și USR nu au votat și avem nevoie de două treimi din voturi pentru ca proiectul de lege să treacă. Cred că nu vor să fie rezolvată situația, nu vor să se facă, pentru că alt motiv eu nu văd. Mereu am spus să se gândească la oameni. Am înțeles acum că vor să dea cu bâta. Păi eu cred că dacă ei vor mai da cu bâta-n asemenea proiecte frumoase, alegătorii le vor da cu tifla. Nu se poate așa. Haideți să ne gândim și la interesul oamenilor. Uitați și în sectorul 3, arată foarte bine spațiile verzi. Ei le au în administrare. Vreau și eu să le fac la fel," a spus primarul Daniel Florea la DCNews Live.

Vezi răspunsul complet:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel