Data publicării:

Proiect UVT: Recuperarea cuprului din sterilul minier ar putea aduce bani pentru protejarea mediului

Autor: DCNews Team | Categorie: Root
WhatsApp

Cercetători ai Universităţii de Vest Timişoara (UVT) derulează, împreună cu parteneri din Serbia, un proiect de înlăturare a poluării cu cupru din zonele miniere din zona riverană de frontieră, concomitent cu posibilitatea recuperării unor cantităţi însemnate de cupru din sterilul rămas.

  Managerul proiectului, prof. univ. dr. Vasile Ostafe, de la Facultatea de Chimie - Biologie - Geografie a UVT, a explicat că acesta este cel de-al doilea proiect dedicat evaluării stării de poluare din România zona frontalieră. 'Acum vrem să facem şi acţiuni de remediere, chiar dacă sunt doar la nivel de cercetare deocamdată. În România, pentru că minele s-au mai închis, problemele sunt praful şi balastul rezultat în urma activităţilor miniere, spre deosebire de Serbia. Încercăm să vedem cu ce plante rezistente la sol putem stabiliza praful, în Serbia, pentru că apele sunt mai poluate cu cupru şi cu alte metale. Organismul are nevoie de cupru, dar la scară micro, în timp ce în cantitate mare devine periculos pentru ţesutul osos şi ţesuturile moi. Apele care se infiltrează apoi în sol formează un fel de bio-acumulare în plante şi terenul nu poate fi folosit pentru agricultură. Pentru zonele de steril încercăm diverse plante, de la alge la licheni şi plante superioare în etape viitoare', a detaliat Vasile Ostafe. Cercetătorul a adăugat că în privinţa apelor, pentru că ea este sursa primară poluată, se doreşte intervenţia cu tehnici combinate chimice şi biologice, pornind de la alte deşeuri biologice, chitosan, resturi de la crustacee, ca material de absorbţie. În proiect sunt implicaţi şi peste 80 de studenţi ai UVT, care vor fi duşi în două excursii tematice în zona Moldova Nouă, unde au fost minele, dar şi în Serbia, unde vor învăţa totul, de la colectarea probelor până la efectuarea de analize chimice, biologice şi toxicologice. Totodată, proiectul include şi activităţi axate pe implicarea publicului larg din şcoli, a populaţiei din sate, ca să înţeleagă că poluarea este o problemă de echilibru, că nu pot fi închise minele doar pentru că poluează, că acestea sunt necesare ca surse de locuri de muncă. 'Noi vom face propuneri, după cercetare, mai departe trebuie găsiţi investitori, pentru că este vorba despre milioane de euro, din bani publici. Sperăm să mai şi recuperăm din acest cupru care se pierde prin procesele tehnologice, a cărui valoare se ridică la circa 4-5 milioane de dolari pe an. Dacă prin soluţiile propuse de noi se pot recupera 1-2 milioane de dolari este foarte bine, se mai acoperă din cheltuielile cu protecţia mediului ar fi un echilibru, noi ne gândim la economia circulară. Prin tehnicile folosite mai rămânea neextras cca 1% din respectivul minereu. Dacă acum am relua acel steril prin tehnicile moderne, am putea recupera şi să mai rămână cca 0,1%. Dar doar faptul că l-am scos din mină, nu este o rezolvare', a încheiat prof. Vasile Ostafe. Vineri a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 'RoRS 337- ROmania Serbia NETwork for assessing and disseminating the impact of copper mining activities on water quality in the cross-border area (RoS-NET2)', beneficiar fiind Universitatea de Vest din Timişoara, iar partener, Institutul de Mine şi Metalurgie Bor (Serbia), alături de GEC NERA. Proiectul se derulează pe perioada a 24 de luni, până în 9 septembrie 2021, şi are un buget total de 999.894 de euro. Prin implementarea acestui proiect se exploatează rezultatele proiectului anterior de colaborare România Serbia, care a condus la identificarea naturii poluării datorate operaţiunilor miniere de cupru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel