Data publicării:
Proiect pentru țară. Iohannis, reuniune a Comisiei Prezidențiale
Astăzi a avut loc a patra reuniune a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de țară, proiect inițiat de Klaus Iohannis.
”Luni, 16 octombrie a.c., a avut loc cea de-a patra reuniune a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de țară, proiect inițiat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
În cadrul reuniunii, membrii Comisiei Prezidențiale, reprezentanți ai partidelor și formațiunilor politice parlamentare și specialiști din diverse domenii de activitate, au analizat versiunile revizuite ale contribuțiilor grupurilor de lucru, au formulat observații și completări în format interdisciplinar.
Totodată, la nivelul Comisiei s-a agreat necesitatea de armonizare a documentelor elaborate la nivelul grupurilor de lucru, astfel încât să fie evidențiate cât mai proeminent elementele de viziune și obiectivele majore ale Proiectului de țară.
În cadrul Comisiei Prezidențiale, a fost subliniată ideea că Proiectul de țară este, în primul rând, un proiect al valorilor, întemeiat pe viziunea unei Românii europene, moderne și puternice. În acest context, consolidarea statului de drept și existența unei democrații autentice sunt premisele indispensabile pentru o Românie în care ierarhia valorilor să devină regula, și nu excepția.
În ceea ce privește dimensiunea economică a Proiectului de țară, a fost evidențiată importanța politicilor economice responsabile, care să asigure stabilitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri și să conducă la o dezvoltare economică sustenabilă, prin care România să-și valorifice atuurile și avantajele competitive de care dispune.
Următoarea reuniune a Comisiei Prezidențiale va avea loc la începutul lunii noiembrie”, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News