Proiect Metrorex: linie de metrou uşor care va înconjura Capitala până în 2016
Metrorex promite un proiect ce va decongestiona traficul din Capitală. Compania iniţiază un proiect prin care se va coznstrui o linie de metrou uşor ce va înconjura toată Capitala. Proiectul în valoare de 500 de milioane de euro ar trebui să fie gata până în 2016.
Cu o lungime de 80 de kilometri, linia de metrou uşor va avea 27 de staţii. Dintre acestea, 15 vor avea şi locuri de parcare unde cei care vin din afara Capitalei să-şi poată lăsa maşinile.
Proiectul are ca dată de finalizare anul 2016 şi va costa aproximativ 500 de milioane de euro. Proiectul implică şi extinderea reţelei de metrou cu aproape 3 km, la capătul liniei Pipera-IMGB.
În momentul de faţă Metrorex lucrează la construirea magistralei 5 care va lega cartierul Drumul Taberei de centrul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News