Data publicării:

Proiect de rezoluție: Senatul SUA a autorizat o intervenție în Siria

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Senatul american a autorizat, marți,  un nou proiect de rezoluţie parlamentară pentru a-i permite lui Barack Obama să lanseze atacuri militare în Siria timp de 60 de zile, cu o posibilă extensie de 90 de zile, potrivit AFP.  Majoritatea americanilor se opun unor atacuri ale ţării lor împotriva regimului sirian, arată două sondaje publicate marţi, în momentul în care administraţia Obama desfăşoară o campanie pentru a obţine acordul Congresului de a lansa o astfel de operaţiune.

Această versiune a textului autorizează recurgerea la forţă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad înlocuind-o pe cea trimisă Congresului de către Casa Albă sâmbătă, care era considerată ca acordându-i prea mult spaţiu de manevră preşedintelui.

"Comisia de Afaceri Externe a Senatului a elaborat o autorizare pentru recurgerea la forţă militară care reflectă voinţa şi preocupările democraţilor şi republicanilor", a anunţat preşedintele comisiei, democratul Robert Menendez, într-un comunicat.

 Rezoluţia "nu autorizează utilizarea forţelor americane la sol în Siria în scopul operaţiunilor de luptă", precizează documentul consultat de AFP.

 Acest nou text caută să câştige susţinerea aleşilor democraţi şi republicani încă sceptici din Congres. Acesta ar putea fi supus la vot în cadrul comisiei de Afaceri Externe începând cu miercuri, ceea ce ar permite întregului Senat să îl dezbată la reuniunea parlamentară de luni.

 Majoritatea americanilor se opun unor atacuri  în Siria

 Aproape una din două persoane (48 la sută) se declară împotriva unor atacuri aeriene americane împotriva Siriei, faţă de 29 la sută care se declară în favoarea acestora (23 la sută nu au nicio opinie), potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center for the People and the Press.

 Opoziţia faţă de o intervenţie americană împotriva lui Bashar al-Assad pare mai conturată decât într-un alt sondaj realizat pentru ABC şi Washington Post: 36 la sută dintre persoanele intervievate declară că susţin această eventualitate, faţă de 59 la sută care se opun şi 5 la sută care nu au nicio opinie.

 Chiar dacă "alte ţări, ca Marea Britanie sau Franţa" ar participa la această operaţiune, doar 46 la sută dintre persoanele intervievate sunt favorabile unei intervenţii, faţă de 51 la sută care se opun, potrivit anchetei ABC/Washington Post. În acest sondaj, însăşi ideea de a înarma rebelii sirieni pare foarte nepopulară: 70 la sută se opun, faţă de 27 la sută care o susţin.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel