Deputatul PSD Victor Socaciu a depus, în această săptămână, la Camera Deputaţilor, o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română.
Potrivit proiectului, „operele cinematografice în limbi străine vor fi traduse în limba română, traducerea fiind asigurată prin procedeul dublajului“, iar CNA va urmări respectarea şi aplicarea acestei prevederi, transmite Mediafax.
Victor Socaciu susţine, în expunerea de motive, că prin promovarea acestei propuneri urmăreşte în special "protejarea identităţii naţionale".
„Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populaţie. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj şi ajung să fie considerate ca termeni obişnuiţi. Din această cauză limba se deteriorează, acest aspect conducând la afectarea identităţii naţionale“, consideră deputatul PSD.
Petiţie online contra dublării filmelor în limba română
În opinia sa, avantajul dublării faţă de subtitrare constă în faptul că expresiile din limba străină folosite în film sunt înlocuite cu traducerea expresiilor în limba română, contribuind astfel la protejarea identităţii naţionale.
Socaciu mai susţine că, prin dublare, mesajul filmului este mai uşor receptat de către public.
„Dacă un film este dublat, telespectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocului actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului. De asemenea, mesajul este mai uşor de receptat de toate categoriile de persoane, inclusiv copii sau bătrâni care nu pot citi sau oameni cu dificultăţi de vedere. Astfel, se extinde aria de accesibilitate în ceea ce priveşte publicul filmului“, se arată în expunerea de motive.
Irina Margareta Nistor: Dublarea filmelor este o invitaţie la analfabetism
[poll id="37"]
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Anamaria Prodan dă cărțile pe față, în direct, la TV: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr!”
- Kate Middleton, lăsată fără acest privilegiu de ziua sa. Motivul din spatele deciziei
- Andrei Caramitru, din USR-ist în „dezamăgist”. Chirieac: Partidul are oameni de calitate, dar este confiscat de personaje ciudate
- De ce este periculos ca societatea să nu poată să țină ritmul cu avansul tehnologic. „Schimbarea în sine nu reprezintă progres”
- Ambasadorul Republicii Coreea în România, E.S. Rim Kap-soo, la interviurile DC NEWS