Proiect conduită parlamentari. Ce PREVEDE
Proiectul privind Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor va intra în dezbaterea comisiilor juridice şi pentru statut, care urmează să întocmească un raport, a anunţat marţi secretarul Camerei, Ioana Bran.
Ea a făcut această precizare după şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.
"Acest Cod de conduită este transmis Comisiei pentru statut şi Comisiei juridice pentru analiză şi întocmirea unui raport. Până vineri se pot depune amendamente din partea parlamentarilor", a afirmat Ioana Bran.
Proiectul de hotărâre privind Codul de conduită al parlamentarilor a fost elaborat de deputaţii din Comisia juridică, după cum anunţa, în urmă cu două săptămâni, vicepreşedintele comisiei, Oana Florea (PSD).
Potrivit proiectului, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, iar mandatul lor se exercită în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
Principiile parlamentarilor
Codul conţine principii pe care trebuie să le respecte parlamentarii: independenţa, obiectivitatea, responsabilitatea, probitatea, exemplaritatea, respectarea reputaţiei Parlamentului, informarea cetăţenilor, regimul declaraţiilor.
Astfel, deputaţii şi senatorii nu trebuie să fie influenţaţi în exercitarea mandatului lor de nicio altă entitate, persoană fizică sau juridică şi nu trebuie să încheie nicio înţelegere prin care să condiţioneze votul exprimat în exercitarea mandatului de vreun avantaj financiar.
De asemenea, în exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de imparţialitate, luând în considerare interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă. Aceştia au îndatorirea de a acţiona cu competenţă şi corectitudine în exercitarea atribuţiilor şi în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce le revin. Ei au obligaţia de a participa la activităţile parlamentare, de a fi în contact cu cetăţenii şi de a exercita într-o manieră transparentă mandatul lor.
Deputaţii şi senatorii au şi obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice şi să participe activ la soluţionarea unui eventual conflict de interese în beneficiul interesului general.
Parlamentarii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare şi să aibă o ţinută vestimentară decentă, să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News