Data publicării:
Programul PRIMA CASĂ. Vești bune de la Guvern
Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
Guvernul a suplimentat, miercuri, printr-o hotărâre, cu 200 de milioane de lei, plafonul garanțiilor pentru Programul "Prima Casă" pentru anul 2015, informează un comunicat al Guvernului, relatează Agerpres.
"Suplimentarea plafonului pentru anul 2015 va asigura continuarea în condiții optime a programului guvernamental, în perioada rămasă până la sfârșitul anului și începutul anului viitor.
Din 2009, anul de lansare a programului Prima Casă, și până acum, au fost acordate peste 166.000 de garanții pentru finanțări, în valoare de peste 13,9 miliarde lei.
În 2015 au fost emise 30.070 de garanții, în valoare de 2,522 miliarde lei", precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News