Programul Litoralul pentru Toţi debutează joi. Vezi aici ce prețuri poți plăti pentru un sejur de șase nopți
Programul "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru Toţi", ediţia de toamnă 2011 va fi lansat, joi, de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, în colaborare cu Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), patronatele de pe Litoral şi patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), se arată într-un comunicat transmis miercuri de ANAT.
Programul se va extinde în intervalul 1 septembrie - 15 octombrie, reprezentând de fapt o unificare a programelor din anii anteriori "O săptămână la mare" şi "Litoralul pentru toţi". Decizia a fost luată pentru a facilita vânzarea programului şi promovarea acestuia către publicul larg şi în mass-media, a declarat, în comunicatul citat, Mohammad Murad, preşedintele FPTR.
Ca urmare, grila tarifară ce va fi aplicată după data de 1 septembrie pentru şase nopţi de cazare este următoarea: hotel 5 stele cu mic dejun - 549 lei; hotel 4 stele cu mic dejun - 439 lei; hotel 3 stele cu mic dejun - 379 lei; hotel 3 stele fără mic dejun - 249 lei; hotel 2 stele cu mic dejun - 279 lei; hotel 2 stele fără mic dejun - 209 lei; hotel 1 stea fără mic dejun - 179 lei.
Turiştii care vor cumpăra acest pachet vor beneficia de un "Voucher de atracţii"(intrare gratuită la unul din obiectivele de interes turistic din zona Dobrogea: Acvariu, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Artă Populară).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News