Programul de lucru, redus la trei zile. Cine a luat decizia
Guvernul venezuelean a redus săptămâna de lucru la doar trei zile, de luni până miercuri, pentru a scădea consumul de curent electric pe fondul penelor repetate, transmite dpa.
Venezuelenii vor lucra în această săptămână doar până la ora 14:00 (18:00 GMT), de luni până miercuri, a comunicat ministrul informaţiilor, Jorge Rodriguez, pe Twitter. Ziua de muncă începe de regulă la ora 08:00. Potrivit lui Rodriguez, şcolile vor fi deschise de la 07:00 până la prânz.
Ministrul a precizat că măsura a fost luată din cauza 'atacului terorist'. Guvernul de la Caracas dă vina pentru penele de curent electric repetate pe sabotajul din partea opoziţiei şi a SUA, în timp ce opoziţia acuză întreţinerea deficitară a reţelei de electricitate, scrie Agerpres.
O pană masivă de curent a lăsat Venezuela în întuneric timp de aproape o săptămână în luna martie, provocând penurie de apă şi decese în spitale. De atunci, ţara a mai fost afectată ocazional de întreruperi în furnizarea de electricitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News