Programul de guvernare al coaliției nu este gata. Cristian Ghinea: "Depinde cât de multă presiune pun liderii"
Europarlamentarul USR Cristian Ghinea speră ca programul de guvernare al coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR să fie gata în câteva zile, dar afirmă că acesta depinde de "cât de multă presiune pun liderii" pe cei care negociază.
"Am făcut un apel la colegii din toate partidele să încheiem mai repede, azi ne vom împărţi pe grupuri de lucru pe sectoriale şi sper să avem în câteva zile şi programul gata (...). Depinde cât de multă presiune pun liderii pe noi, eu sunt de acea parte a dezbaterii care spune că trebuie să stăm mult, să lucrăm să ne înţelegem de acum. Vrem să fie un program foarte concret, cu chestiuni foarte clare - HG-uri, legi -, astfel încât să avem tot parcursul coaliţiei înainte, să ştim ce avem de făcut, să nu apară supărări după aia", a precizat sâmbătă Ghinea.
Viziuni diferite în coaliție
El a adăugat că acest palier de discuţii merge mai greu pentru că viziunile asupra rolului statului în economie sunt diferite.
"E şi o perioadă de tatonare în care ne obişnuim unii cu alţii, sunt şi idei destul de diferite în care nu aş vrea să intru pentru că am promis să nu vorbim pe conţinutul propriu-zis, dar până la urmă sunt viziuni diferite asupra rolului statului în economie, a modului în care putem să împărţim ceea ce vom avea din resursele naturale şi alte chestiuni care sunt de substanţă şi eu mă bucur că la acest nivel politic se discută chestiuni de politici foarte concrete", a afirmat reprezentantul USR PLUS.
Cât despre dificultatea discuţiilor pe anumite capitole, acesta l-a indicat pe cel referitor la reforma administraţiei şi pe cel care vizează reforma electorală.
"Reforma administraţiei, reforma electorală. N-aş spune că am trecut pârleazul, aş spune că este şi mai multă presiune pe noi să închidem rapid capitole importante", a conchis Ghinea, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News