
"Bugetul de 245.060.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.253 de persoane fizice.
“Și cu această sesiune ni s-a reconfirmat interesul major pe care îl au oamenii față de acest program. Nu pot decât să mă bucur și să mă asigur că înscrierile se vor desfășura în continuare în cele mai bune condiții. Încă de când am venit în instituție, una dintre prioritățile mele a fost să eficientizez și să simplific Programul Casa Verde Fotovoltaice prin elaborarea unei noi aplicații informatice care să permită persoanelor fizice o înscriere fără probleme pentru a beneficia de subvenția de 20.000 de lei oferită de AFM.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform calendarului.
Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație începe la ora 10:00. Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59.
Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 și a treia zi: 0:00 – 23:59", transmite AFM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto