Data publicării:

Program tomate 2019. Câţi bani s-au plătit beneficiarilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
rosii romanesti
rosii romanesti

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) informează că în data de 6 august a fost plătită ultima tranşă către fermierii înscrişi în ciclul I al Programului de sprijin pentru tomate. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a virat în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene suma totală de 201.5 milioane lei, reprezentând plata beneficiarilor înscrişi în programul de sprijin pentru tomate din Ciclul I. 

Peste 200 milioane lei au fost plătiţi beneficiarilor Programului de sprijin pentru tomate în Ciclul I. Astfel, dintr-un număr de 19.166 legumicultori înscrişi în ciclul I, 14.398 dintre aceştia au depus cereri şi au primit banii, iar 8.952 încă livrează pe piaţă, întrucât au obţinut producţie suplimentară, cei mai mulţi provenind din judeţele Olt (5.250), Galaţi (4.100), Giurgiu (1.951), Dolj (1.780).  

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.

Informaţii suplimentare:

Reamintim condiţiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro/an:

- Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp;

- Să obţină o producţie de minim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată;

- Să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel