Data publicării:
PNL se abține la vot. Cîțu: SURPRIZĂ! Apărarea nu mai primește 2 la sută, e o primă încălcare
Marți, au loc audierile celor propuși de Dacian Cioloș să ocupe funcțiile de miniștri. Înainte să înceapă audierile, Florin Cîțu, președintele PNL, a făcut mai multe declarații.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a criticat USR care, în programul de guvernare al cabinetului propus de Dacian Cioloș, a alocat Apărării mai puțin de 2 la sută din PIB. Este o primă încălcare a legăturii noastre cu NATO, a spus Florin Cîțu, care a afirmat că liberalii nu vor vota propunerile de miniștri ai USR.
„Le-am cerut colegilor decență și profesionalism în timpul audierilor. Ne vom abține la voturile pentru candidatura miniștrilor!”, a anunțat, marți dimineață, Florin Cîțu.
Mai mult, Florin Cîțu s-a declarat surprins de propunerea premierului desemnat Dacian Cioloș privind reducerea bugetului acordat Ministerului Apărării.
„Ca o noutate așa, am aflat, surpriză, de la domnul Ciucă, că, în programul de Apărare al Guvernului Cioloș, Apărarea nu mai primește 2 la sută din buget, deci o primă încălcare a relației noastre NATO și a promisiunii pe care o avem pentru a păstra acest procent în Guvern. E mai mic decât 2 la sută!”, a spus Florin Cîțu, președintele PNL.
Dacă propunerea USR nu va fi acceptată de Parlament, PNL va relua discuțiile pentru formarea unui nou Guvern, a mai spus premierul demis.
Miniștrii lui Cioloș, audiați în comisiile de specialitate din Parlament
Audierea persoanelor care au fost propuse să ocupe funcţii de miniştri, de către comisiile specializate, are loc marţi, iar miercuri urmează să fie plenul reunit al Parlamentului, în care se va da votul asupra întregului Guvern şi a programului de guvernare.
Potrivit calendarului adoptat de coducerile celor două camere ale Legislativului, Iulia Popovici, propusă pentru MInisterul Culturii, va fi audiată prima în comisiile de specialitate, de la ora 10.00, iar Ioana Mihăilă, propunerea pentru Ministerul Sănătății, va fi ultima audiată.
Amintim că premierul desemnat Dacian Cioloş a depus luni, la Parlament, lista cu miniştri şi programul de guvernare.
„Am depus astăzi o listă de miniştri pentru un Guvern monocolor, ancorat în structura politică a partidului, pentru că nu e momentul pentru un experiment. Am vrut să ne pregătim în aşa fel încât să fim gata, în cazul în care Guvernul va trece, să putem începe guvernarea fără alte complicaţii administrative. Avem nevoie, în cazul în care acest Guvern trece, de oameni care să răspundă rapid nevoilor politice şi care să îşi asume măsurile dificile care urmează. Noi suntem pregătiţi să ne asumăm aceste măsuri dificile. Din păcate, suntem într-un moment în care nu ne mai putem permite să pierdem nicio secundă. Avem nevoie de un Executiv capabil să îşi asume în fiecare minut deciziile necesare şi să poată să acţioneze imediat”, a afirmat Dacian Cioloş.
Lista Guvernului:
Prim-ministru - Dacian Cioloș
Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru
Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica
Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - George Cățean
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Mihai Goțiu
Ministerul Justiției - Stelian Ion
Ministerul Apărării Naționale - Nicu Fălcoi
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Claudiu Năsui
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Cristian Ghinea
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ionuț Moșteanu
Ministerul Energiei - Cristina Prună
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cătălin Drulă
Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Oana Țoiu
Ministerul Sănătății - Ioana Mihăilă
Ministerul Culturii - Iulia Popovici
Ministerul Tineretului și Sportului - Tudor Pop
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Monica Berescu
Ministerul Educației - Corina Atanasiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News