Data publicării:

Program de guvernare. Transporturi şi infrastructură: Se urmăreşte stoparea declinului companiilor de stat, inclusiv prin privatizarea lor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp
PNL propune în Programul de guvernare al Cabinetului Orban, în domeniul Transporturi şi infrastructură, o serie de acţiuni, cum ar fi implementarea unui program accelerat de redresare şi de stopare a declinului companiilor de stat din domeniul transporturilor, inclusiv prin măsuri precum privatizarea acestora, demararea procedurilor privind introducerea bugetului multianual.

"Se va realiza accelerarea implementării şi finalizarea investiţiilor în continuare în scopul dezvoltării şi modernizării reţelei terestre de transport şi pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene nerambursabile pentru exerciţiul financiar 2014-2020", se arată în programul de guvernare, scrie Agerpres.

Noul guvern va finaliza, printre altele, următoarele proiecte în execuţie: Autostrada A1: Lugoj-Deva (Lot 3), Autostrada A3: Borş-Nădăşelu- secţiunile Biharia - Borş şi Suplacu de Barcău- Chiribiş, Câmpia Turzii-Târgu-Mureş - lot Iernut-Cheţani, Centura Bacău, A10: Sebeş-Turda - lot 1, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului şi va accelera implementarea proiectului pod suspendat peste Dunăre la Brăila, aflat în execuţie.

Printre proiectele noi de investiţii se numără autostrăzile Sibiu-Piteşti; Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, Inel Bucureşti (A0), iar autostrada Comarnic-Braşov în lungime de 58 km şi costuri de 997,75 milioane de euro se va promova ca proiect pilot în PPP, prin dialog competitiv. Decizia se va lua doar dacă se va obţine sprijinul Comisiei Europene şi dacă IFI (Instituţiile Financiare Internaţionale), Banca Mondială, BEI şi BERD vor fi de acord să participe la finanţarea proiectului.

Executivul Orban şi-a propus ca TAROM "să redevină o companie cu adevărat orientată spre client, oferind cele mai bune, mai sigure şi mai originale servicii la nivel regional/internaţional, pentru satisfacţia atât a clienţilor individuali, cât şi a celor de tip corporate. Având în vedere pierderile înregistrate de companie în ultimii ani şi pentru implementarea direcţiilor de acţiune, este necesar un set de măsuri care să conducă la optimizarea costurilor, reducerea pierderilor şi obţinerea veniturilor vizând, în principal: efectuarea unor analize realiste asupra tuturor contractelor încheiate de companie, cu accent pe contractele de achiziţie a aeronavelor în sistem leasing şi asocierile companiei cu diferite societăţi comerciale, precum şi găsirea unor soluţii legale care să permită încetarea/rezilierea acelor contracte generatoare de pierderi mari".

În domeniul Comunicaţiilor, în vederea eficientizării actului public în sectorul IT, precum şi a consolidării coordonării în scopul dezvoltării societăţii informaţionale, guvernul susţine mai multe măsuri de reorganizare menite a simplifica procesele şi a concentra resursele statului în mod judicios, cum ar fi înfiinţarea Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), în subordinea guvernului şi a prim ministrului, cu rolul de a realiza şi de a asigura implementarea Strategiilor şi a Politicilor publice în domeniul digitalizării.

"În contextul transformării digitale, securitatea cibernetică nu mai reprezintă doar o opţiune, ci o obligaţie pentru noi toţi: cetăţeni, companii, organizaţii, state. Guvernul va implementa toate deciziile UE cu privire la strategiile de securitate cibernetică, continuând astfel promovarea României pe scena celor care şi-au creat deja un nume în domeniu. În contextul transformării digitale, dar şi a deciziei UE în ansamblul său (sectorul public şi privat) de a creşte investiţiile pentru inteligenţa artificială la cel puţin 20 de miliarde de euro până în 2020 apoi 20 de miliarde de euro/an în următorul deceniu, guvernul va susţine un program de investiţii în ecosistemul IT&C pentru startup-urile şi companiile ce pot juca un rol decisiv în acest domeniu", se mai arată în programul de guvernare.

Pentru redresarea Poştei Române şi recâştigarea poziţiei pe piaţă sunt avute în vedere, în principal, următoarele direcţii de acţiune: accelerarea procesului de capitalizare şi implementarea obiectivelor post-capitalizare a companiei, analizarea strategiilor şi proiectelor demarate de companie, a profitabilităţii produselor, dar şi a contractelor, precum şi regândirea politicilor comerciale ale companiei, descentralizarea activităţii companiei pe toate palierele şi crearea premiselor transformării structurilor de tip regional în centre de profit, dezvoltarea unui program investiţional echilibrat, pe baza unei prioritizări care să corespundă necesităţilor companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel