Data publicării:

PROGNOZA METEO. Vremea în următoarele patru zile

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a săptămânii care vine, însă sunt anunţate şi ploi, iar la munte e posibil să ningă din nou.

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit la începutul lunii aprilie în aproape toată țara, dar în special în regiunile vestice și centrale, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 10..13 grade pe litoral si 25 de grade In vest, nord-vest. Peste zi cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai accentuate după-amiaza în nordul Carpaților Orientali, unde vor fi averse de ploaie și descărcări electrice. Începând de seara înnorările vor cuprinde sudul și sud-vestul teritoriului, dar numai pe arii restrânse va ploua slab. Pe litoral, în primele ore ale dimineții, dar mai ales noaptea, va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vest, în special în zona montană. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 2 și 12 grade.

PROGNOZA METEO LUNI BUCUREŞTI. Vremea se menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Ziua cerul va fi variabil la senin, apoi se va înnora treptat, iar în a doua parte a nopții vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

PROGNOZA METEO MARȚI. Vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor. Vor fi înnorări temporar accentuate și averse însoțite și de descărcări electrice în sud și in sud-vest, precum și la munte și pe arii mai restrânse în rest. Izolat, cu precădere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp. Pe crestele montane, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitații mixte. Pe litoral, în primele ore, vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla cu intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, dar cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade pe litoral și 21 de grade în nord-vestul extrem; minimele termice vor fi cuprinse între 1 și 9 grade.

PROGNOZA METEO MARȚI BUCUREŞTI. Vremea va deveni în general instabilă. Norii vor acoperi cerul si temporar temporar vor fi averse, în general slabe, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla cel mult moderat. Temperatura maximă, in scadere, va fi de 15...16 grade, iar minima de 6...7 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi în general instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale in aceasta perioada. Temporar înnorările se vor accentua și va ploua pe arii mai extinse în jumătatea de vest a țării și la munte și local în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantitățile de apă pot fi însemnate. Pe creste, la altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade pe litoral si 19 grade in sudul Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 1 și 8 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI BUCUREŞTI. Cerul va fi temporar noros, trecator sunt conditii sa ploua iar vantul va sufla cel mult moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade.

PROGNOZA METEO JOI. În vestul, centrul și nordul țării, vremea va fi răcoroasă, cu cer noros și ploi pe arii extinse. În sud și sud-est valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadă a lunii aprilie, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta în a doua parte a zilei și la începutul nopții prin înnorări temporar accentuate și local averse și descărcări electrice. În zona montană precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Local, cantitățile de apă vor fi insemnate. Vântul va sufla intensificări temporare în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor incadra între 9 și 19 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. În cursul nopții izolat se va produce brumă.

PROGNOZA METEO JOI BUCUREŞTI. Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și la începutul nopții când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 5...6 grade. Vineri si sambata vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, local va mai ploua slab, iar la munte vor fi precipitații mixte, dar duminica vremea va deveni predominant frumoasă și se va încălzi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel