Data publicării:

Profilul psihosocial al IT-istului

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ce aşteptări are un profesionist în IT în momentul în care optează pentru un angajator sau altul se regăsesc într-un studiu al UBB privind profilul psihosocial al IT-istului.

Oferta salarială competitivă, preocuparea pentru angajaţi, timpul pentru viaţa personală, programul de muncă flexibil sau oportunităţile de dezvoltare în carieră sunt doar câteva dintre aşteptările pe care profesioniştii în IT le au în momentul în care optează pentru un angajator sau altul, arată rezultatele studiului realizat de Universitatea Babeş-Bolyai - prin Institutul-STAR UBB.

Iniţiat în luna aprilie 2017, proiectul de tip Advanced Fellowship a fost realizat de Departamentul de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor în limba germană din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai, fiind derulat sub egida Institutului Star UBB şi finanţat de NTT DATA Romania. Potrivit unui comunicat transmis duminică Agerpres, scopul studiului a fost acela de a oferi o perspectivă detaliată asupra aşteptărilor profesioniştilor în IT în ceea ce priveşte caracteristicile/atributele organizaţionale şi de a investiga impactul pe care caracteristicile jobului le au asupra atitudinilor faţă de organizaţie şi asupra performanţei la locul de muncă a profesioniştilor în IT.

Cercetarea a urmărit şi explorarea aşteptărilor generaţiei Millennials în contextul schimbărilor tehnologice şi organizaţionale produse într-un ritm extrem de rapid, fapt care generează o competiţie acerbă în industria IT. Proiectul a avut o etapă de cercetare cantitativă, care a constat în elaborarea unei analize bazate pe instrumentele validate în literatura de specialitate, precum şi o etapă de analiză calitativă, în cadrul căreia au fost explorate, prin interviuri individuale şi focus group-uri, aşteptările 'contextualizate' ale profesioniştilor din domeniul IT, la cele trei studii realizate participând 319 profesionişti din domeniul IT, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani, din cadrul NTT DATA Romania, dar şi din alte companii din domeniu.

Principalele aşteptări

'Satisfacţia în muncă a profesioniştilor în IT a fost corelată în mod pozitiv cu câteva dintre principalele aşteptări pe care aceştia le au de la angajatori, respectiv cu oportunităţile de dezvoltare în carieră oferite în cadrul companiei, furnizarea de feedback privind propria performanţă, controlul asupra modului şi a duratei de realizare a sarcinilor.  De asemenea, caracteristicile activităţii s-au dovedit a fi importante în sporirea implicării în muncă a angajaţilor, crescând performanţa şi diminuând intenţia de a părăsi organizaţia. Munca în echipă şi colaborarea cu colegii, timpul alocat vieţii personale împlinite şi un program de muncă flexibil sunt principalele aşteptări ale reprezentaţilor generaţiei Millennials', se arată în comunicat.

Analiza şi interpretarea ştiinţifică a datelor colectate cu ocazia celor trei studii şi a focus group-urilor au stat la baza formulării unui set de recomandări privind iniţierea unor practici noi în cadrul NTT DATA Romania şi potenţarea practicilor deja existente în scopul creşterii eficienţei organizaţiei pe termen lung. Proiectul reprezintă un nou pas în redefinirea relaţiei UBB cu comunitatea şi mediul socio-economic, în logica universităţilor de cercetare avansată şi educaţie (world-class).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel