Profesorul de origine română Shlomo Bentin, mort într-un accident rutier
Data publicării:
Autor: Barbu Madalina
WhatsApp
ShowImage.ashx
ShowImage.ashx

Profesorul de origine română Shlomo Bentin, laureat al Israel Prize pentru psihologie pe anul 2012, a murit într-un accident de circulaţie, după ce a fost lovit de un camion în timp ce se plimba cu bicicleta, vineri, în California.

Bentin, profesor de psihologie la Hebrew University şi laureat al prestigiosului Israel Prize pentru psihologie pe anul 2012, era cunoscut şi pentru contribuţiile sale în ceea ce priveşte implementarea cercetărilor ştiinţifice în domenii variate, de la îmbunătăţirea tehnicilor de lectură la ameliorările tehnicilor folosite în medicina clinică.

Profesorul israelian a contribuit la un studiu despre diferenţele funcţionale dintre emisferele cerebrale şi era considerat unul dintre cei mai importanţi cercetători din domeniul lecturii în limba ebraică. Potrivit comitetului care decernează Israel Prize, activitatea lui din domeniul identificării cuvintelor scrise, al lecturii şi al apariţiei dislexiei "au influenţat covârşitor evoluţia felului în care a fost predată lectura în Israel". Bentin a conceput şi o serie de teste, folosite şi în prezent, pentru a diagnostica dificultăţile de lectură.

Bention era cunoscut şi pentru descoperirile sale din sfera mecanismelor cognitive care explică abilitatea oamenilor de a recunoaşte feţele semenilor lor. În anii 1990, el a coordonat o serie de studii realizate pe bolnavii de epilepsie şi a identificat impulsul electric ce apare la nivelul creierului, implicat în mecanismul de recunoaştere facială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel