Profesorul Aureliei Ion: O studentă eminentă. Este o mare pierdere
Dragoș Cuzino, comandantul Institutului Medico-Militar, a spus că tânăra care a pierit în accidentul aviatic era o studentă care învăța foarte bine și își dorea enorm să ajungă medic.
Dragoș Cuzino a spus că i-a fost și profesor Aureliei Ion. Acesta a zis că studenta își dorea să îmbrace haina militară.
„Este o pierdere imensă a noastră, a medicilor militari în primul rând. Medicina a pierdut o studentă eminentă care și-a dorit din copilărie să învețe și să practice meseria, o studentă care şi-a dorit încă din copilărie să înveţe şi să practice profesia de medic şi mai târziu să îmbrace haina militară.
Dovadă că a fost o studentă devotată iată că se afla alături de unii dintre cei mai buni medici, în acest echipaj medical, şi a fost implicată în tragedia în care şi-a pierdut viaţa. Mi-a fost studentă. A învăţat excepţional”, a declarat Dragoș Cuzino la Romania TV.
Dragoș Cuzino este fratele Oanei Cuzino, directorul revistei "Ce se întâmplă doctore".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News