Data publicării:
Profesoară beată, prinsă la volan. Alcoolemie record
Alcoolemie record pentru o profesoară din Iași, la volan. Oamenii legii nici măcar nu au putut să o testeze cu etilotestul.
O femeie care este profesor universitar la Iași are 57 de ani și a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost prinsă la volan sub inflența alcoolului, relatează România TV.
Profesoara trebuie să urmeze un program strict și nu are voie să părăsească orașul. Decizia nu este definitivă și a fost atacată de procurorul de caz care vrea să o vadă pe profesoară după gratii, mai precizează sursa citată.
Alcoolemie record la volan
Femeia a fost prinsă de polițiștii de la Rutieră beată la volan. Oamenii legii nu au reușit să o verifice cu aparatul alcooltest, așa că a fost dusă la spital pentru recoltarea probelor biologice. Testele au rezultat o alcoolemie de 3,28 la mie alcool pur în sânge.
Profesoara nu este la prima abatere de acest gen. Și-n 2011 s-a urcat băută la volan și a intrat într-o mașină care circula regulamentar. O persoană a fost rănită, iar profesoara a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu suspendare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News