Data actualizării:
Data publicării:

Profeția maicii Benedicta de la Mănăstirea Văratec

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Personalitate de necontestat a cultutii, Zoe Dumitrescu Bușuleanga a ales spre sfârșitul vieții să părăsească catedra universitară și să îmbrace haina monahală la Mănăstirea Văratec sub numele de  maica Benedicta.

Maicii Benedicta a stat aproape de părintele Iustin Pârvu,  iar înainte de a muri  în anul 2006, a vorbit despre credință, viitorul României si soarta generației actuale.

„Nenorocirea e că actuala elită, generația de 30-40 de ani, nu știu din ce motive, vrea să ignore sau, în orice caz, să minimalizeze valorile trecutului. Și au început cu Eminescu, ceea ce, pentru mine, este o durere infinită. Când Maiorescu, Iorga, Călinescu, Vianu, Noica – toată crema intelectualității românești – au văzut în Eminescu o concentrare a genialității românești, și nu numai în literatură, vin niște juni care îl denigrează. Am văzut un articol cu titlul „Eminescu, idiotul național".

Cred că această atitudine vine ori din necunoaștere – nu știu câți au citit toate cele 16 volume ale operei eminesciene – ori din orgoliu personal. Am impresia că, în momentul de față, fiecare scriitoraș crede că este geniu. Ori sunt complexați, ori ignoranți. Mă întreb ce se va întâmpla cu copiii acestei generații, ce vor ști ei... vor afla de la aceștia că „Eminescu a fost un zero"? Ei nu mai au punctele de reper care să le permită să-i reconstituie ima-ginea adevărată", spunea Benedicta, potrivit teotrandafir.com.

[citste si]

„Descoperirea științifică este un câștig enorm, în timp ce derivațiile tehnice pot deveni nocive. Toate lucrurile astea, clonările, fertilizările in vitro sunt niște monstruozități. Copii cu mame bătrâne, la 67 de ani... În felul acesta se lovește nu numai în spirit. Descoperirea științifică este urmarea unei inspirații divine. Lucrurile tehnice, nocive, vin de pe urma mititeilor încornorați.

De ce cred asta? Mântuitorul spunea despre semnele care o să preceadă finalul: vor fi semne cosmice, în stele, în lumină, vor fi cutremure îngrozitoare, vor muri oameni de furia valurilor. Și mă uit la ce se petrece în lume. Păcatele ne covârșesc și nu ne mai poate apăra nici Iisus. Ce se spune în Scripturi este adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel