Data publicării:

PROF - Profesionalizarea carierei didactice. Sorin Cîmpeanu: E nevoie de susținerea și încurajarea profesorilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Educației a lansat proiectul sistemic Profesionalizarea carierei didactice - PROF – componentă esențială a Proiectului România Educată.

Alegeri prezidentiale 2024

'Prezentarea publică a proiectului Profesionalizarea carierei didactice s-a facut ieri, 7 mai, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București, de către Maria Ștefania Manea - Secretar de Stat în cadrul ME și Anca Petrache -director de proiect, în cadrul unui eveniment organizat de ME și susținut de participarea doamnei Ligia Deca - consilier prezidențial Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale și domnului Sorin Mihai  Cîmpeanu - Ministrul Educației. 

Proiectul PROF se constituie într-o intervenție integrată la nivelul sistemului național de educație, creând punți solide și sustenabile între învățământul universitar și învățământul preuniversitar, între formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice din  învățământul preuniversitar.

Proiectul PROF își propune crearea a 100 de Baze de Practică Pedagogică (BPP) și asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în interesul unui sistem național coerent și fiabil de formare inițială și continuă a profesorilor, care să genereze și să dezvolte competența didactică necesară obținerii  performanței pedagogice, în activitatea de predare/formare și în activitatea  de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.

'Eu cred în PROF! Este un proiect ce vizează formarea a peste 28.000 de cadre didactice până în decembrie 2023. Acest proiect se va derula ÎN ȘCOALĂ punând un accent esențial pe refacerea și consolidarea liantului între învățământul preuniversitar și cel universitar, aducându-le împreună într-un demers de formare crucial pentru cariera didactică. Punând 
laolaltă patru universități și 11 case ale corpului didactic se creează o punte solidă între învățământul universitar și învățământul preuniversitar, o punte solidă între formarea inițială și formarea continuă - o conexiune esențială de care avem nevoie stringentă.' a spus Sorin Mihai Cîmpeanu.

'Proiectul PROF este o declinare a obiectivelor fixate la nivelul politicilor macroeducaționale prin „România Educată”. Profesorul trebuie sa rămână factorul determinant într-un sistem de învățământ centrat cu adevărat pe elev. Este nevoie de sustinerea și încurajarea profesorilor în exercitarea acestui rol, adăugând o importantă componentă de facilitator de învățare”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.

„Mă bucur că acest proiect vine și propune atât un impact semnificativ în raport cu numărul de dascăli formați, cât și un sistem instituțional-suport care să recredibilizeze instituția 
mentoratului în educația din România. Mă bucur, de asemenea, că vedem pus accentul pe crearea unor comunități de practică, reunind învățământul preuniversitar cu învățământul universitar. Proiectul PROF reprezintă, în opinia mea, un sprijin concret și substanțial pentru îndeplinirea obiectivelor pentru „România Educată”, așa cum sunt acestea 
exprimate în forma din dezbaterea publică”, a declarat consilierul prezidențial în cadrul Departamentului Educație și Cercetare – Administrația Prezidențială, Ligia Deca.

„Prin proiectul PROF regândim și reașezăm, potrivit cerințelor actuale - mentoratul pe  durata întregii cariere didactice, însemnând prin aceasta că ne raportăm la experiența și competența didactică obținute în mod neîntrerupt”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Maria Ștefania Manea. La eveniment au fost prezenți secretarii de stat din Ministerul Educației - Sorin Ion, Radu  Szekely și Kallos Zoltan, reprezentanți ai partenerilor de dialog social și membri ai echipei  de implementare a proiectului, subliniind prezența rectorului Universității „Lucian Blaga”  din Sibiu, instituție de învățământ superior parteneră în proiect, cu rol de coordonare la nivel universitar, profesorul Sorin Radu. Online, în sistem videoconferință, au participat rectori, prorectori, cadre didactice din cele patru universități partenere, directori ai caselor corpului didactic partenere, cei 100 de coordonatori ai bazelor de practică pedagogică și inspectori școlari.

La nivel european, acest proiect este în acord cu obiectivul Comisiei Europene privind realizarea Spațiului European Educațional până în 2025, în care este subliniat faptul că „profesorii și formatorii au nevoie de oportunități continue pentru dezvoltare profesională”. De asemenea, potrivit concluziilor Consiliului privind „profesorii și formatorii europeni pentru viitor” predarea și învățarea de bună calitate pot fi realizate în contextul în care profesorii sunt implicați pe toată durata carierei didactice într-un proces de dezvoltare profesională.', conform unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel