În cadrul ediției "Supraspecializarea în chirurgia oncologică" a emisiunii "Academia de Sănătate" de la DC News TV, prof. dr. Irinel Popescu a dezvăluit câteva detalii din cazul unei studente la Medicină de 21 de ani, care s-a internat recent la Institutul Clinic Fundeni.
"În aceste zile s-a internat la Spitalul Fundeni o tânără studentă la Medicină, 21 de ani, a cărei mamă a murit de cancer gastric și care, la această vârstă, vine cu un cancer gastric, cu ascită și probabil carcinomatoză peritoneală.", a spus prof. dr. Irinel Popescu.
În acest sens, prof. dr. Irinel Popescu a atras atenția că oamenii "cu antecedente familiale sunt primii vizați care ar trebui să-și facă studiu al genomului și o analiză a genomului, se identifică gena specifică - ea există și în cazul cancerului gastric."
"La această fată, gastrectomia profilactică ar fi fost categoric indicată.", a adăugat el.
"La nivel internațional, s-au făcut suficient de multe gastrectomii profilactice atunci când într-o familie cu antecedente s-a găsit prezentă gena care expune la un risc foarte crescut de cancer. Acest tip de chirurgie profilactică va fi din ce în ce mai prezent în medicină.", a conchis prof. dr. Irinel Popescu la DC News.
VEZI ȘI: Angelia Jolie și cancerul de sân. Prof. dr. Silviu Constantinoiu: Nu știu dacă româncele sunt pregătite / video
În aceeași ediție a emisiunii "Academia de Sănătate", prof. dr. Silviu Constantinoiu a vorbit despre "cazul recent al Angelinei Jolie, ale cărei rude apropiate, mamă, soră, bunică, aveau cancer de sân".
"Se studiază la această oră genele BRCA1 și BRCA2. Dacă ele sunt pozitive, există 80% șanse ca pacienta să dezvolte cancer de sân și 45% șanse de a dezvolta cancer ovarian.", a declarat prof. dr. Silviu Constantinoiu.
Totuși, "problema se pune în felul următor: Dacă e o femeie tânără care are mama cu cancer de sân, bunica cu cancer de sân, sora cu cancer de sân și ea are gena BRCA1, BRCA2 pozitivă, îi poți propune o mastectomie subcutanată bilaterală pentru a preveni un cancer de sân?"
"Nu știu dacă la noi în țară femeia este pregătită pentru așa ceva.", a adăugat prof. dr. Silviu Constantinoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"