Prof.Dr. Gabriela Chiorean: Noutăți în terapia cancerelor digestive, la Academia de Sănătate
Prof.Dr. Gabriela Chiorean, de la Universitatea Washington din Seattle, SUA, reputat specialist de origine română, va vorbi luni, 13 mai, la Academia de Sănătate, despre noutățile în diagnosticarea și tratarea cancerelor digestive. Emisiunea va fi transmisă simultan, de DC News și DC Medical, de la ora 14.00, pe canalele de Facebook și Youtube ale celor două publicații.
Dr. Gabriela Chiorean este profesor la Facultatea de Medicină a Universității Washington din Seattle și membru asociat al departamentului de cercetări clinice de la Centrul de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson (Fred Hutchinson Cancer Research Center), scrie DCMEDICAL.RO
Conform CV-ului de pe site-ul universității americane, Dr. Gabriela Chiorean a absolvit - Summa Cum Laude - Universitatea de Medicină și Farmacie Iulius Hațieganu din Cluj-Napoca, după care a făcut rezidențiatul la Spitalul William Beaumont, din Royal Oak, Michigan, SUA.
Acum, reputatul specialist conduce cercetări translaționale asupra cancerelor gastrointestinale și pancreatice. Mai precis, prof.dr. Chiorean este specializată în tratarea pacienților cu cancer colorectal, gastrointestinal, hepatobiliar și pancreatic. De asemenea, efectuează studii clinice de fază I, căutând cele mai bune tratamente pentru bolile greu de tratat.
Este membru în American Association for Cancer Research (Asociația Americană pentru Cercetare în Cancer) și al American Society of Clinical Oncology (Societatea Americană de Oncologie Clinică).
„Mă străduiesc să tratez pe fiecare pacient cu dedicație, respect și compasiune; pentru a oferi îngrijire și tratament de ultimă oră, cuprinzătoare, accentuând în același timp nevoile și valorile individului. Apreciez rolul echipelor multidisciplinare în furnizarea celei mai bune îngrijiri pentru pacienți", explică profesoara care este filosofia ei de viață într-o postare pe pagina de internet a Centrului de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson.
Invitată la emisiunea Academia de Sănătate de luni, 13 mai 2019, care va fi transmisă de la ora 14.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, specialistul va vorbi despre noutățile în materie, în contextul unei sintagme din ce în ce mai folosită astă – așa-numita medicină personalizată. De asemenea va explica în ce constau particularitățile unui anumit pacient, și în funcție de aceste particularități, cum ar trebui el tratat atunci când are o boală neoplazică.
În mod special, primul subiect abordat în emisiune va fi cancerul de pancreas, una dintre cele mai agresive afecțiuni maligne, cu prognostic încă extrem de rezervat, dar în care s-au făcut o serie de progrese.
Premii și distincții
Peste Ocean, de-a lungul carierei sale, prof.dr. Gabriela Chiorean a primit numeroase premii și distincții, după cum urmează:
2016: Pancreatic Cancer Action Network-Puget Sound Chapter, Purple Stride Honorary Chair;
2015: 3rd International Pancreas Cancer Forum/Workshop, Milano, Italy;
2015: Pancreatic Cancer Action Network-Puget Sound Chapter, Purple Stride Honorary Chair;
2014: Premiul Danny Danielson Translation Innovation - Hoosier Cancer Research Network;
2008: Premiul Outstanding Young Clinician - Indiana University, Department of Medicine;
2006: ASCO/AACR/NCI/FDA Workshop Award for Accelerating Anticancer Agent Development and Validation Workshop, Bethesda, MD;
2006: Danielson Award for Clinical Research - Walther Cancer Institute, Indianapolis, IN;
2001: Fellow Award - Mayo Clinic Hematology-Oncology Reviews, Amelia Island, FL;
2001: Fellow Travel Award - American Society of Hematology.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News