Prof. Cătălina Poiană, dezvăluiri de la Maratonul Vaccinării: M-a impresionat această atitudine
Maratonul vaccinării din București, care a început vineri seara, s-a încheiat luni dimineață cu un record: 20.360 de oameni au fost imunizați împotriva COVID, mult peste așteptări. Cum se explică acest succes, într-un context în care entuziasmul pentru vaccinare s-a mai domolit, campaniile anti-vaccinare sunt tot mai virulente, iar cele ale guvernului aproape inexistente?
”Inițiativa acestei acțiuni atât de necesare a aparținut Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, care a fost principalul organizator, a explicat prorectorul Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București. Colegiul Medicilor din București s-a alăturat acestui proiect și a difuzat un apel către membrii săi, care au răspuns în număr mare. S-au implicat, evident, Asociația Rezidenților, Ordinul Asistenților Generaliști, Societatea Studenților la Medicină. Au fost peste 1500 de medici, rezidenți, medici primari, cadre didactice universitare, studenți și asistenți care s-au oferit să participe în timpul lor liber, voluntar, la vaccinare”, a spus prof. Poiană, pentru DC Medical.
Ce a adus atât de mulți bucureșteni la Sala Palatului și la Biblioteca Națională , locurile unde s-a desfășurat maratonul?
”Accesibilitatea oferită de acestă formulă organizatorică-în week-end, fără programare, fără riscul de a rămâne fără vaccin, dacă întârzii-a contat, desigur. Dar, cred că și mai important a fost sentimentul de siguranță oferit de implicarea atâtor medici, studenți, cadre medicale. A existat un dialog cu fiecare dintre cei care au venit la vaccinare, dincolo de triajul epidemiologic, s-au explicat pașii, riscurile, beneficiile, au fost lămurite toate neclaritățile pe care le aveau unii sau alții, au fost analizate toate aspectele de sănătate relevante pentru procesul de imunizare. Fiecare persoană care intra în fluxul de vaccinare era însoțită și asistată de către un student, pe tot parcursul acestui proces, de la înregistrarea temperaturii, până la primirea adeverinței și plecarea din centrul de vaccinare. Permanent a existat o echipă ATI și personal de la Ambulanță, pregătit să ofere asistență de urgență, în cazul unor reacții adverse severe. Deși, din cele 20.000 de persoane vaccinate câteva sute aveau comorbidități și reacții alergice în antecedente, trebuie spus că niciun caz cu reacții adverse deosebite nu s-a înregistrat în cele trei zile ale maratonului. Dacă s-ar fi înregistrat un astfel de caz, niciun centru de vaccinare nu era mai pregătit, la nivelul personalului de specialitate, decât cele două locații ale maratonului, unde se aflau zeci de specialiști ATI, cardiologi sau alergologi”, a spus prof. Cătălina Poiană.
Care a fost cel mai emoționant moment al acestui maraton, pentru dumneavoastră?
”Au fost multe momente impresionante: fie când au venit la vaccinare persoane foarte în vârstă, fie când am văzut foarte mulți tineri care așteptau să se vaccineze, glumeau, se bucurau, ca la o ieșire cu prietenii, în parc, pe vremuri, în viața normală de dinainte de pandemie. Viața pe care ne-o dorim și pentru care ne-am implicat în acest efort, voluntar, în speranța că vom accelera reîntoarcerea la normalitate și vom crește încrederea publicului în vaccinare.
Totuși, niciun gest individual nu m-a impresionat la fel de mult ca mobilizarea studenților și a medicilor tineri, a rezidenților. Nu doar acum, ci pe toată perioada de criză, au făcut voluntariat la DSP-uri, au stat alături de noi în spitale, au venit, în timpul lor liber, să ajute în centrele de vaccinare. I-am văzut pe cei care au stat peste noapte, căci s-a vaccinat în flux continuu, 24/24, iar dimineața nu vroiau să plece acasă. Ce doamnă doctor, mi-a spus un student, dumneavoastră nu rămâneți în spital, după gardă? Asta a fost prima noastră noapte de gardă, mi-a răspuns. Vă mărturisesc că am fost extrem de bucuroasă să văd această atitudine la viitorii noștri medici, la studenții pregătiți de UMF Carol Davila”, a spus prof. Poiană.
Maratonul de Vaccinare din Bucureşti a început vineri după-amiază, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri de vaccinare, iar vaccinul folosit a fost Pfizer. Cei care s-au vaccinat vor putea face și rapelul, peste 3 săptămâni, în aceleași centre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News