Produsele obţinute prin muncă forţată, interzise pe piaţa UE
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
UE, Franța și Germania, reacții la invadarea Ucrainei: Rusia va plăti un preţ fără precedent / Foto: Pexels
UE, Franța și Germania, reacții la invadarea Ucrainei: Rusia va plăti un preţ fără precedent / Foto: Pexels
Comisia Europeană vrea să interzică intrarea pe piața UE a produselor obținute prin muncă forțată. Forul a prezentat deja Comunicarea privind munca decentă la nivel mondial.

Potrivit unui comunicat al CE, citat de Mediafax, cele mai recente cifre arată că munca decentă nu este, deocamdată, o realitate pentru multe persoane din întreaga lume și că mai sunt încă multe de făcut: 160 de milioane de copii – unul din zece la nivel mondial – sunt victime ale muncii copiilor, iar 25 de milioane de persoane se află într-o situație de muncă forțată.

Numărul copiilor exploataţi prin muncă a crescut

Reprezentanții CE susțin că numărul copiilor exploatați prin muncă a crescut cu peste 8 milioane între 2016 și 2020. În același timp, pandemia mondială de COVID-19 și transformările din lumea muncii, inclusiv ca urmare a progreselor tehnologice, a crizei climatice, a schimbărilor demografice și a globalizării, pot avea un impact asupra standardelor de muncă și asupra protecției lucrătorilor.
Comunicarea adoptată miercuri stabilește politicile interne și externe pe care UE le utilizează pentru a pune în aplicare munca decentă la nivel mondial.

Interdicţie la produsele obţinute prin muncă forţată

Comisia pregătește un nou instrument legislativ pentru a interzice efectiv intrarea pe piața UE a produselor obținute prin muncă forțată, așa cum a anunțat președinta von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii din 2021. Acest instrument va acoperi bunurile produse în interiorul și în afara UE, combinând o interdicție cu un cadru solid de asigurare a respectării normelor.
Ca parte a „pachetului ei privind o economie justă și durabilă”, Comisia a prezentat miercuri și o propunere de Directivă privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor. Aceasta urmărește să promoveze un comportament durabil și responsabil al întreprinderilor în cadrul lanțurilor valorice globale. "Europa transmite un semnal puternic că activitățile economice nu pot să se înfăptuiască niciodată cu prețul demnității și al libertății oamenilor. Nu dorim ca pe rafturile magazinelor noastre din Europa să existe bunuri produse de oameni exploatați prin muncă forțată. Acesta este motivul pentru care lucrăm la interzicerea bunurilor obținute prin muncă forțată", a declarat Ursula von der Leyen, președinta CE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel