Data publicării:

Produsele din plastic de unică folosință, interzise. Tanczos Barna: Guvernul va aproba în curând

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Tánczos Barna / Facebook
Foto: Tánczos Barna / Facebook

Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, susține că Guvernul va adopta în curând actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a anunțat pe pagina sa de Facebook că în curând vor fi interzise produsele de unică folosinţă din plastic.

”Guvernul va aproba, în curând, actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care are ca scop, printre altele, promovarea tranziției către o economie circulară. Draftul actului normativ se află în circuitul de avizare interministerială. Implementarea directivei europene Single-Use Plastics în legislația României necesită numeroase consfătuiri cu cei implicați. Astăzi am participat la o ședință – organizată de Green Report – cu reprezentanții Asociației Berarii României, ai Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, ai Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu, precum și ai producătorilor de ambalaje, ai reciclatorilor și ai industriei HoReCa. În cadrul întrevederii am discutat despre ambalajele acceptate de normele europene, creșterea costului pentru anumite ambalaje, cerințe de marcare, răspunderea extinsă a producătorilor, fluxul materialelor din ambalaje, calitatea acestora, precum și costurile pe care le implică sortarea/reciclarea acestora, măsuri de sensibilizare a populației, regândirea contractelor de salubritate, competențele de control ale autorităților”, a declarat Tanczos Barna pe pagina sa de Facebook. 

Produsele din plastic de unică folosinţă nu mai pot fi introduse pe pieţele statelor membre UE

UE acţionează împotriva poluării cu plastic iar începând cu 3 iulie 2021, farfuriile, tacâmurile, paiele, tijele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi realizate din plastic de unică folosinţă nu mai pot fi introduse pe pieţele statelor membre ale UE, a anunţat Comisia Europeană, scrie Agerpres. 

Totodată, aceeaşi măsură se aplică şi în privinţa cănilor, a recipientelor pentru alimente şi băuturi realizate din polistiren expandat, precum şi tuturor produselor din plastic oxo-degradabil.

Produsele din plastic de unică folosinţă sunt fabricate integral sau parţial din plastic şi, de obicei, au scopul de a fi utilizate doar o singură dată sau pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a fi aruncate. Conform noilor reglementări, sunt interzise anumite produse din plastic care se pot arunca şi pentru care există alternative. De asemenea, sunt introduse măsuri specifice pentru a reduce utilizarea anumitor produse.

Mai mult de 80% din deşeurile marine sunt materiale plastice

Plasticul se acumulează în mări, oceane şi pe plajele din UE şi din întreaga lume. Reziduurile din plastic se găsesc în corpul speciilor marine - cum ar fi broaştele ţestoase de mare, focile, balenele şi păsările - dar şi în organismele peştilor şi crustaceelor şi, prin urmare, în lanţul alimentar uman.

Deşi materialele plastice reprezintă un material convenabil, util şi evaluabil, acestea trebuie să fie mai bine utilizate, reutilizate şi reciclate.

Impactul economic al materialelor plastice, atunci când acestea sunt aruncate, include nu doar valoarea economică pierdută a materialului, ci şi costurile aferente curăţării şi pierderi pentru turism, industria pescuitului şi a transportului maritim, informează Comisia Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel