Data publicării:
Producătorul chinez de drone DJI și-a oprit vânzările în Rusia, dar și în Ucraina
O nouă companie și-a oprit vânzările în Rusia, dar a ales să impună aceeași măsură și în Ucraina.
Producătorul chinez de drone DJI Technology a anunțat că va suspenda temporar vânzările în Rusia și Ucraina pentru a se asigura că produsele sale nu sunt folosite în luptă, informează Reuters, citat de Mediafax.
Compania devine astfel prima mare firmă din China care oprește vânzările către Rusia de când Moscova a invadat Ucraina în februarie.
”DJI reevaluează la nivel intern cerințele de conformitate în diverse jurisdicții”, a precizat compania într-o declarație făcută marți seara. ”Până la revizuirea actuală, DJI va suspenda temporar toate activitățile comerciale în Rusia și Ucraina”, a transmis compania.
DJI, acuzat că ar fi furnizat informații Rusiei despre Ucraina
Miercuri, un purtător de cuvânt al DJI a declarat pentru Reuters că suspendarea afacerilor în Rusia și Ucraina a fost decisă ”nu pentru a face o declarație despre vreo țară, ci pentru a face o declarație despre principiile noastre”: ”DJI detestă orice utilizare a dronelor noastre pentru a provoca daune, iar noi suspendăm temporar vânzările în aceste țări pentru a ne ajuta să ne asigurăm că nimeni nu folosește dronele noastre în luptă”.
Oficiali și cetățeni ucraineni au acuzat DJI, cel mai mare producător mondial de drone industriale și de consum, că a dezvăluit Rusiei date despre armata ucraineană.
Luna trecută, DJI a respins aceste acuzații ca fiind ”complet false”.
Aeroportul din Tiraspol ar fi fost bombardat din drone
În dimineața zilei de 26 aprilie, două explozii puternice au tunat în satul Maiac, raionul Grigoriopol, la doar 50 km de Chişinău: prima la 6:40, a doua la 7:05. Două antene din Transnsitria au fost distruse. Se crede că tipul de lansator de grenade РПГ-27 «Таволга» folosit la Tiraspol este doar în dotarea MGB-ului din Transnistria, Iordaniei, Gabonului și… Federației Ruse. Devine evident ca provocarea este organizată de Moscova care încearcă să creeze un pretext pentru o interveniție armată. Şi la Tiraspol, în apropiere de clădirea Ministerului Securității Statului, au răsunat explozii. În urmă cu câteva zile, Ministerul rus al Apărării a anunțat a doua fază a „operațiunii speciale” ce prevede accesul la granița cu Transnistria. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News